Elevii şi profesorii ar putea primi bani pentru achiziţionarea cărţilor
16 Aprilie 2018 20:32
Profesorii şi învăţământul preuniversitar şi elevii acestora ar putea beneficia de fonduri de la autorităţi pentru a-şi putea cumpăra cărţi şi cărţi electronice. Propunerea legislativă care cuprinde aceste prevederi este înregistrată la Senat, pentru dezbatere.
Practic, sunt două proiecte de acte normative, şi anume propunerea legislativă privind achizitionarea de cărţi şi cărţi în format electronic, necesare pentru elevi în învăţământul preuniversitar si cea privind stimularea achiziţionării de cărţi sau cărţi în format electronic, necesare îmbunătăţirii calităţii activităţii didactice, în învăţământul preuniversitar, ambele fiind înregistrate recent la Senat pentru dezbatere. Actele normative prevăd acordarea de bani anumitor categorii de elevi şi profesorilor pentru cumpărarea de cărţi necesare pentru continuarea formării didactice, respectiv pentru a performa.
Pentru a se putea aplica, propunerile legislative au nevoie de aprobarea ambelor camere ale Parlamentului, de promulgarea prin decret prezidenţial şi de publicarea în Monitorul Oficial.
Mai exact, elevii absolvenţi ai primului an de studiu de la începutul fiecărui ciclu şcolar, adică cei ce finalizează clasa pregătitoare, clasa a V-a şi clasa a X-a, vor putea primi, la cerere, echivalentul în lei a 50 de euro pentru cumpărarea de cărti şi cărti în format electronic. De asemenea, toate cadrele didactice titulare sau suplinitoare calificate din învăţământul preuniversitar ar putea primi de la stat echivalentul în lei a 100 de euro pentru cumpărarea unor cărţi tipărite sau în format electronic.
Se ştie că şi în trecut au fost perioade în care profesorilor li s-au oferit bani pentru achiziţionarea de cărţi, ultima dată când dascălii au primit aceste sume fiind anul 2010.
Geanina NICORESCU
Mai multe
Comenteaza aceasta stire:
Curs Valutar BNR
Meteo 22-04-2018
Bucuresti | ![]() | 20.8°C |
Constanta | ![]() | 18.5°C |
Timisoara | ![]() | 18.6°C |
Cluj Napoca | ![]() | 18.4°C |
Galati | ![]() | 23.0°C |
Brasov | ![]() | 17.8°C |
Craiova | ![]() | 21.0°C |
Ploiesti | ![]() | 19.9°C |
Braila | ![]() | 18.0°C |
Oradea | ![]() | 21.6°C |
Arad | ![]() | 21.2°C |
Pitesti | ![]() | 19.0°C |
Baia Mare | ![]() | 20.0°C |
Buzau | ![]() | 19.9°C |
Satu Mare | ![]() | 20.0°C |
Botosani | ![]() | 16.9°C |
Piatra Neamt | ![]() | 14.9°C |
Ramnicu Valcea | ![]() | 23.4°C |
Drobeta Turnu Severin | ![]() | 25.0°C |
Suceava | ![]() | 16.0°C |
Calendarul Zilei
1951 - S-a nascut Paul Carrack, clapar si vocalist britanic (Ace, Squeeze, Roxy Music, Mike & The Mechanics).
1944 - S-a nascut Joshua Rifkin, pianist si compozitor american (Even Dozen Jug Band).
1994 - A murit Richard Nixon, om politic, cel de-al 37-lea presedinte al SUA (1969-1974) (n.09.01.1913).