Electroalfa prezentă la Energy Business Forum 16+1, eveniment internațional dedicat industriei energetice din China și Europa Centrală și de Est

angajari electroalfa botosaniCompania Electroalfa Botoşani a participat în perioada 8-10 noiembrie la prima ediție a Energy Business Forum 16+1, ce a avut loc la București, Willbrook Platinum Convention Center. Evenimentul a fost organizat de Centrul Român al Energiei (CRE) cu sprijinul Ministerului Energiei și al Ministerului Afacerilor Externe la București.


Alături de alte companii autohtone din sectorul energetic, membre ale Centrul Român al Energiei (CRE), Electroalfa a întâmpinat delegațiile internaționale la propriul stand situat în pavilionul firmelor românești. La eveniment au participat cele mai mari companii chineze din domeniul energetic, reprezentanți ai companiilor energetice din Europa Centrală și de Est, dar și oficiali de rang înalt din cadrul acestor țări.


 “Am avut ocazia să asist la o platformă dinamică de discuții la nivel regional, unde s-au punctat subiecte importante pentru piețele de energie. Ținând cont de provocările actuale din domeniu, cooperarea este cheia dezvoltării pentru noi proiecte energetice. Companiile chineze doresc să se implice în proiecte din zona Europei Centrale și de Est prin investiții și transfer de khow-how sau tehnologii, iar Electroalfa poate fi un partener european, cu expertiză în oferirea de soluții EPC Contractor”, a afirmat Gheorghe Ciubotaru, președintele grupului de firme Electroalfa, speaker în cadrul Energy Business Forum 16+1


 Energy Business Forum 16+1 oferă un context de comunicare facil pentru companii și organizații din domeniul energetic pentru identificarea de noi proiecte și inițiative de afaceri. Cele 16 state europene membre ale Centrului pentru Dialog și Cooperare pe Proiecte de Energie(CDCEP) sunt:  Albania, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Macedonia, Muntenegru, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Ungaria.



Mai multe
Comenteaza aceasta stire:
Categorie: Stiri locale din Botosani Alte stiri despre: Botosani
Spectacol în aer liber de Ziua Națională a României. Ce au pregătit autoritățile pentru botoșăneni!
Autoritățile locale au pregătit o serie de manifestări pentru Ziua Națională a României, marcată pe 1 decembrie. Acestea vor începe de la ora 9,00,  în Centrul Vechi. După manifestări, Primăria Botoşani va oferi 1.000 de porţii de fasole cu cârnaţi şi câte un pahar de vin fiert b [...]
Alte stiri despre: Botosani
Nereguli pe bandă rulantă la trei depozite de cherestea din Botoșani. Un operator economic făcea bani frumoși din lemn tăiat ilegal
Nereguli pe bandă rulantă au fost descoperite de inspectorii Gărzii Forestiere Suceava în urma unor controale la depozitele de pe raza județelor Suceava și Botoșani (unde are nu mai puțin de trei depozite) a unui operator economic. În perioada 16-17 noiembrie 2017, Garda Forestieră Suceav [...]
Alte stiri despre: Botosani
Guvernul alocă bani pentru familiile afectate de explozia din Primăverii. Ce sumă va primi fiecare!
Guvernul alocă, miercuri, prin hotărâre, ajutoare de urgenţă celor 12 familii din municipiul Botoşani afectate de explozia blocului din strada Primăverii. Executivul urmează să transfere familiilor sinistrate suma de 66.000 de lei, ceea ce înseamnă câte 5.500 de lei/familie. „O situați [...]
Alte stiri despre: Botosani
Preselecţie pentru botoşănenii care vor să meargă la muncă în Spania
Botoşănenii care vor să obţină locuri de muncă în domeniul agricol în Spania pot participa la o preselecţie care va avea loc pe 12 decembrie la Focşani. Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Botoşani a anunţat, miercuri, că locurile de muncă sunt oferite de firma Surex [...]
Alte stiri despre: Botosani
Botoșănean băgat în spital de un șofer grăbit. A intrat pe contrasens și s-a izbit direct în mașina lui
Un șofer de 48 de ani, din Botoșani, a fost rănit într-un accident produs de un tânăr de 27 de ani, care a ajuns cu autoturismul pe contrasens și s-a izbit direct în mașina condusă de botoșănean. Potrivit polițiștilor suceveni, în jurul orei 01.20, în timp ce conducea autoturismul [...]
Alte stiri despre: Botosani
Bani insuficienți primiți la rectificarea bugetară pentru hotărârile judecătorești ale profesorilor. Liderul LSI: Riscăm să ajungem într-o situație de blocaj cu școlile
Nu toți profesorii îșu vor primi drepturile bănești pentru hotărârile judecătorește și asta pentru că sunt primării în județ care nu au primit niciun leu pentru efectuarea acestora plăți. Nici la Botoșani situația nu este mai roz. Deși Primăria Botoșani a solicitat Inspectoratul [...]
Alte stiri despre: Botosani
Tânăr băgat după gratii pentru contrabandă cu țigări
Un tânăr de 24 de ani, care făcea contrabandă cu țigări, a fost prins de polițiști și băgat după gratii. Poliţiştii din oraşul Bucecea l-au depistat, marți, pe individ pe raza localităţii. Pe numele acestuia, Judecătoria Rădăuţi, din judeţul Suceava, a emis un mandat de executa [...]
Alte stiri despre: Botosani
Copilașul de cinci ani, care a primit un rinichi nou, a fost externat. „Pentru noi a fost neobişnuit, nu am mai avut cazuri de copii atât de mici”
Copilul în vârstă de cinci ani, din Botoșani, care a primit rinichiul de la un alt copil de şapte ani aflat în moarte cerebrală după ce a fost victima unui accident rutier, a fost ieri externat din spital. Acesta se afla internat încă de la începutul lunii, când a avut loc transplantul. [...]
Alte stiri despre: Botosani
Accident! Tânăr rănit după ce a intrat cu mașina într-un gard
Accident produs de un tânăr de 29 de ani, care s-a urcat beat la volan. În timp ce conducea un autoturism pe drumul comunal DC 1D, de pe raza localităţii Gârbeni, șoferul, din localitatea Havârna, pierde controlul asupra direcţiei de deplasare, pătrunde pe sensul opus de mers şi intă în [...]
Alte stiri despre: Botosani
Percheziții la o stână din județ. Ce au căutat polițiștii
Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr 8 Flămânzi au dispus măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore în arestul IPJ Botoşani faţă de un bărbat de un bărbat de 65 de ani, din oraşul Flămânzi, bănuit de comiterea infracţiunii de loviri şi alte violenţe. În fa [...]
Alte stiri despre: Botosani