Duckadam ştie preţul corect pentru Moruţan şi anunţă: „Eu în continuare nu îl văd la Steaua!”

morutan olimpiu

Foto: GSP


Duminică a avut loc o nouă rundă de negocieri pentru transferului lui Moruțan la FCSB, însă diferenţa dintre cerere şi ofertă pare în acest moment destul de mare. Botoşaniul cere două milioane de euro, însă Duckadam, preşedintele de imagine de la FCSB, e convins că fotbalistul nu poate fi adus decât pentru jumătate din acea sumă.


like facebookDeşi Becali pare că îl vrea cu orice preţ pe puştiul de la Botoşani, eroul de la Sevilla nu vede oportunitatea unei mutări acum. Dică are destui mijlocaşi de valoare la momentul actual, astfel că transferul se poate realiza doar din vară, chiar dacă părţile vor bate palma acum.


Eu în continuare nu îl văd pe Moruţan la Steaua. Dar se poate să îl luăm şi să îl lăsăm până în vară acolo. Pentru că la finalul sezonului ar putea să plece cineva şi atunci îi faci loc în echipă. Dar, în acest moment, nu ar avea cum să joace la noi„, a spus Duckadam, la Fotbal Club, pentru ca apoi să vorbească despre disponibilitatea financiară a vicecampioanei: „Eu nu cred că va depăşi un milion. Sigur, cu câteva procente”.


 În sezonul 2017-2018, Olimpiu Moruţan, născut pe 25 aprilie 1999, a jucat de 17 ori pentru Botoşani, având 2 goluri şi 4 pase de gol. Tot două goluri a marcat şi pentru naţionala U19, la meciurile de calificare la Turneul de Elită de anul viitor.

600.000 de euro este cota lui Moruţan pe transfermarkt.de


Sursa: Digisport



Mai multe
Comenteaza aceasta stire:
Categorie: Stiri locale din Botosani Alte stiri despre: Botosani
Concurs interjudețean de datini și obiceiuri ”Stând cu datina la sfat”
Ediția a II-a a concursului ”Stând cu datina la sfat” are loc pe 28 decembrie, în comuna George Enescu. Concursul îsi dorește să scoată în evidență frumusețea și  unicitatea obiceiurilor, a datinilor de iarnă, a colindelor dar și ansambluri de dansatori din diferite zone ale țăr [...]
Alte stiri despre: Botosani
Pilula zilei
 Exceptând aspectele legate de sănătate, cu siguranță orice om își merită pe deplin soarta… de Dumitru Toni Monacu [...]
Alte stiri despre: Botosani
Îmbolnăviţi de sifilis după ce au făcut sex neprotejat
Nu mai puțin de 12 botoşăneni au contactat boli cu transmitere sexuală după ce au întreţinut relaţii sexuale neprotejate cu mai multe persoane. Printre cei care s-au ales cu boli cu transmitere sexuală se numără şi femei, cea mai tânără având 19 ani. Potrivit reprezentanţilor Direc [...]
Alte stiri despre: Botosani
Aniversații zilei de 14 decembrie
Fostul director al Modern Calor, Ion Diaconu, directorul Muzeului Județean, Aurel Melniciuc, fostul director al Casei de Pensii, Stefan Dodita, viceprimarul comunei George Enescu, Gica Bararu, viceprimarul comunei Havirna, Dorel Molocea, actorul Valentin Ligi de la Teatrul de papusi, consilierul An [...]
Alte stiri despre: Botosani
Accident pe Grivița, miercuri seară, produs de un șofer beat criță. Vezi cât a înregistrat etilotestul!
Accident, miercuri seară, pe strada Grivița din municipiul Botoșani, produs de un șofer de 56 de ani. Acesta se deplasa cu mașina pe strada Grivița dinspre Tudor Vladimirescu iar la un moment dat pierde controlul asupra direcției de deplasare și pătrunde pe contrasens, unde intră în coliz [...]
Alte stiri despre: Botosani
VIDEO! Dramă înainte de sărbători! Un tânăr are nevoie de ajutor după ce i-a ars casa și a rămas pe drumuri
Un tânăr din localitatea Hudești, județul Botoșani, are mare nevoie de ajutor după ce casa i-a ars în totalitate chiar înainte de sărbători. Ionuț Atomi a rămas fără locuință din cauza unui incendiu produs de un scurtcircuit. Acum, deși îi vine foarte greu să ceară ajutor, situa [...]
Alte stiri despre: Botosani
Ordonanţa privind majorarea punctului de pensie a fost adoptată de Senat. Creşterea intră în vigoare de la 1 iulie 2018
Senatul a adoptat, în ședința plenului de miercuri, proiectul de lege de aprobare a OUG 82/2017 prin care punctul de pensie se majorează la la 1.100 de lei și pensia minimă garantată crește la 640 de lei de la 520 de lei începând cu 1 iulie 2018. De asemenea, prin OUG 82/2017 pentru modifica [...]
Alte stiri despre: Botosani
Inspectoratul de Poliție Județean, datorie considerabilă către Serviciul de Medicină Legală
Inspectoratul de Poliție Județean are o datorie considerabilă către Serviciul de Medicină Legală, din subordinea Spitalului Județean. Potrivit reprezentantilor Spitalului Judetean, suma datorată de IPJ Botoșani pe serviciile efectuate de Medicina Legala se ridică la 175.000 lei, sumă ce r [...]
Alte stiri despre: Botosani
Un bărbat orb din Botoșani a intrat pe Facebook-ul unei fete de 19 ani. Ce a pățit
Un bărbat de 41 de ani, din Botoșani, este judecat de magistrații Tribunalului Gorj, pentru accesul ilegal la un sistem informatic. Ieri a avut loc primul termen în proces, iar Remus Bogdanovici a încercat să dea vina pe femeia căreia i-ar fi spart contul de Facebook. Bărbatul mai este acuza [...]
Alte stiri despre: Botosani
FOTO Gala sportului botoșănean 2017. Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret a premiat sportivii şi cluburile din Botoşani
Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret a premiat, miercuri,  sportivii și cluburile pentru rezultatele obţinute în anul 2017 în cadrul Galei sportului botoșănean. Diplome au primit și unele instituții publice din Botoşani,  dar și autorități județene. Printre premianți s-a [...]
Alte stiri despre: Botosani