Două străzi din Botoșani au intrat, săptămâna aceasta, în reparații. Vezi ce lucrări se fac!

lucrari reparatiiÎncă o stradă importantă din Botoșani a intrat, de săptămâna aceasta, în reparații. Este vorba de strada Mihail Kogălniceanu, tronsonul dintre strada Bucovina și strada Primăverii. Potrivit viceprimarului municipiului Botoșani, Marian Murariu, pe această porțiune vor fi refăcute trotuarele și turnat covor asfaltic.


like facebookTrotuarele sunt foarte degradate. Vom veni cu bordură nouă, trotuar nou și la sfârșit un covor asfaltic”, a menționat Murariu.


De asemenea, săptămâna aceasta au început și lucrările pe strada Adrian Adamiu.


Pe jumătate din această stradă a fost o intervenție a celor de la Nova Apaserv, s-au tras conducte noi de apă, și este în sarcina dumnealor să o refacă iar jumătate de stradă o va reface primăria”, a adăugat viceprimarul.


 



Mai multe
Comenteaza aceasta stire:
Categorie: Stiri locale din Botosani Alte stiri despre: Botosani
Tânăr de 20 de ani, reținut de polițiști. Ce au găsit oamenii legii în mașina acestuia
Un tânăr a fost reţinut pe o perioadă de 24 ore în arestul Inspectoratului de Poliție Botoşani, în urma unui control asupra mașinii pe care o conducea. Poliţiştii orașului Ștefănești, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza localității Stânca, au oprit în trafic [...]
Alte stiri despre: Botosani
Haine contrafăcute confiscate de la o societate de polițiștii botoșăneni
În urma verificărilor efectuate de polițiștii botoșăneni,  la două puncte de lucru ale unei societăţi de pe raza municipiului Botoşani, au fost identificate şi ridicate 236 de produse de îmbrăcăminte, inscripţionate cu mărci similare cu cele înregistrate, respectiv Hello Kitty, Min [...]
Alte stiri despre: Botosani
Botoșaniul premiat la Comitetul Olimpic si Sportiv Român
Municipiul Botoșani a fost reprezentat cu cinste la ședința anuală privind programul național de educație olimpică prin sport, în cadrul voluntariatului olimpic, organizată de Comitetul Olimpic si Sportiv Român (COSR) prin Academia Olimpică Română (A.O.R), cu sprijinul Solidarității [...]
Alte stiri despre: Botosani
Reprezentanţii Poliţiei Rutiere: Semnalizarea în intersecţia de la Orăşeni Deal este foarte bună. Şoferul care produs ultimul accident se uita după pepeni
Reprezentanţii Serviciului Poliţiei Rutiere din Botoşani susţin că semnalizarea în intersecţia morţii de la Orăşeni Deal este foarte bună. Ei susţin că şoferul care produs ultimul accident, în care a fost rănit şi ambasadorul României în Vietnam, se uita după un comerciant de pep [...]
Alte stiri despre: Botosani
Două persoane râvnesc la postul de director la societatea Eltrans. Despre cine este vorba
Postul de director general de la societatea Eltrans, societate aflată în subordinea Consiliului Local, a fost scos la concurs iar două persoane și-au depus dosarele. Este vorba de actualul director adjunct al societății, Victor Ivănescu, dar și de fostul director al Eltrans, Ioan Comarița. [...]
Alte stiri despre: Botosani
Costel Șoptică: „Ministerului Culturii nu îi pasă de degradarea Casei Memoriale „George Enescu” din Liveni!”
Senatorul Costel Șoptică, președintele PNL Botoșani, a primit răspuns din partea conducerii Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale la întrebarea referitoare la starea avansată de degradare a Casei Memoriale „George Enescu” din Liveni. „Vă supun atenţiei situaţia extrem de [...]
Alte stiri despre: Botosani
Au început Zilele Nordului. Care e programul de weekend
Turiști din țară și străinătate se bucură zilele acestea de Zilele Nordului, festivalul de muzică, arte și călătorii care are loc în cel mai nordic oraș din țară, Darabani, aproape de frontiera dintre România, Republica Moldova și Ucraina. Două campinguri încăpătoare sunt puse l [...]
Alte stiri despre: Botosani
Costel Enache: Am început bine, am căzut, ne-am lovit, ne ridicăm, ne curăţăm de praf, ne pansăm şi mergem în continuare.
Antrenorul FC Botoşani a susţinut, vineri dimineaţă, o conferinţă de presă cu privire la meciul pe care echipa sa îl va disputa pe teren propriu cu Concordia Chiajna. Costel Enache a susţinut că înfrângerea de la Craiova a fost ca un duş rece, însă elevii săi trebuie să îşi revin [...]
Alte stiri despre: Botosani
Tânăr de 31 de ani din Botoșani, găsit mort în cameră, în Anglia
Un tânăr, în vârstă de 31 de ani, din Botoșani a murit în Anglia. Potrivit Consulatului Onorific al României în Bristol Regatul Unit, Eduard Bosînceanu a încetat din viață pe 17 iulie. Trupul neînsuflețit al acestuia va fi incinerat la Crematoriul Caford, Bristol, pe 1 septembrie, iar [...]
Alte stiri despre: Botosani
Accident grav! Căruţă spulberată de o maşină condusă de un şofer beat
foto generic Un accident grav s-a petrecut, vineri dimineaţă, în oraşul Darabani acolo unde o maşină a intrat în plin într-o căruţă. În urma impactului calul a murit pe loc, iar doi tineri care se aflau în atelaj au reuşit să sară, însă au fost răniţi. Iniţial au refuzat transpo [...]
Alte stiri despre: Botosani