Din Roma antică, via Festivalul 5R, Călugăreni

Valea superioară a Nirajului, cu drumurile unduite între dealuri, cu satele unde doar răzlețele combine de pe câmpuri amintesc de civilizație, unde zboară în voie berzele, nu și semnalul pe mobil, cu oile toropite în arșița zilei dar și cu indicatoarele acoperite de vegetație, pare a fi un tărâm unde secolul XXI întârzie să ajungă. Dacă te mână totuși curiozitatea și farmecul incontestabil al zonei nu te oprește pe parcurs, ai ocazia să descoperi o comoară autentică, un spațiu vrăjit în care ecoul legiunilor romane se împletește cu intens spiritualizata Renaștere și care, de 5 ani încoace, ademenește mii de curioși dornici să respire atmosfera acelor vremuri demult apuse. Motivul este simplu. Doar aici Imperiul Roman se află la apogeu, legiunile romane își trăiesc viața lor obișnuită de pe limesul dacic, în curtea mănăstirii franciscane în schimb se fabrică hârtie, se învață botanică și aritmetică, răsună muzica medievală iar cavalerii și domnițele alungă prin dans necuratul. Vraja este efemeră, trăiește doar o zi pe an, și este adusă în minuscula localitate Călugăreni de colectivul Muzeului Județean Mureș, cu ocazia Festivalului Roman 5R.


Situri demne de patrimoniul UNESCO


La fel s-a întâmplat și sâmbătă, 12 august, la a cincea ediție a Festivalului. Zeitățile au ascultat cu bunăvoință invocările și au adus și în acest an mii de vizitatori în curtea Teatrului Șură. La Călugăreni se află un sit de importanță deosebită, un castru roman despre care s-a scris în repetate rânduri și totuși încă insuficient cunoscut de către publicul larg. ”Dorim să atragem atenția tuturor, a localnicilor dar și a publicului larg, asupra comorilor care se ascund sub terenurile lor. Doar dacă înțeleg valoarea acestora vor fi grijulii cu ele, vor chema specialiștii dacă descoperă ceva, iar în final se va îndeplini și dorința noastră cea mai mare, anume ca acest castru, împreună cu cel de la Brâncovenești și cel de la Sărățeni, să fie inclus în patrimoniul UNESCO”, a dezvăluit unul dintre arheologii organizatori, Ötvös Koppány Bulcsú.  Acesta este deci scopul fundamental al Festivalului, unul pentru care arheologii și muzeografii au reușit într-o oarecare măsură să implice și comunitatea locală. Dacă în primii ani localnicii priveau la puhoiul de oameni ascunși după boltele umbrite, acum au început să ajute la săpături și chiar să se implice ca voluntari la organizarea festivalului.


Prin dans au alungat necuratul


Cât privește vizitatorii, aceștia au sosit nu doar din județ și județele limitrofe, dar și din toate colțurile planetei. Un vizitator atent putea să remarce printre sunetele de luptă sau ale delicatelor instrumente medievale frânturi de conversații în spaniolă, germană, se punea o întrebare în româna neaoșă și primea răspuns în engleză, o diversitate demnă de Imperiul Roman care a contopit civilizații într-una singură, dar măreață. Pe parcursul edițiilor precedente organizatorii au prins experiența punctelor de atracție pe care le-au păstrat, și le-au adăugat din mers altele noi. Arheologii consideră că demonstrațiile legiunii romane dar și atelierele care reînvie tot ce au acele epoci mai distinctiv sunt cele care aduc publicul din ce în ce mai numeros la Călugăreni.



La această ediție, atelierelor și activităților deja consacrate, cum ar fi parada militară, luptele de gladiatori, expozițiile tematice, atelierele de mozaicuri, croitorie sau fierărie și bucătăriei romane autentice li s-a adăugat o temă specială, cea a educației și copilăriei. În atmosfera rurală, nimic nu a estompat farmecul atelierelor interactive care au încercat să reînvie viața copiilor romani dar și ai celor din epoca medievală. Astfel că vizitatorii mici și mari au confecționat mărgele la officina ornamentaria (atelierul de mărgele), și-au testat talentul la officina pictorum (atelierul de pictură), s-au amuzat lăsându-se pictați pe față la tinctus corporis (pictura corporală) și s-au înghesuit să-și confecționeze păpuși romane, la officina pupulorum (atelierul de păpuși). Atmosfera studioasă a fost prezentă și în curtea umbroasă a mănăstirii franciscane unde au putut încerca să fabrice hârtie la chartarius (manufactura de hârtie), au putut realiza propriile lumânări la lychnoparius (manufactura de lumânări), dar au putut învăța și latină, aritmetică sau botanică. Copiii care au reușit să parcurgă majoritatea atelierelor au fost răsplătiți cu câte o diplomă onorifică. Și pentru că ”Mens sana in corpore sano”, studiul a fost înviorat cu antrenamente de luptă, concurs de tras cu arcul sau de cursurile de dans renascentist susținute de cei de la Ordinul Grifonilor de Aur și Ansamblul Riverenza în curtea Mănăstirii.


Și târgul de sclavi…


Și au mai fost multe, și deloc mărunte, savuros târg de sclavi și vivace lupte între romani și barbari, degustări de bucate și plimbări cu trăsura, expoziții tematice și ghidaje profesioniste, și câte în lună și în stele, care nu încap toate într-un singur articolaș de presă. Festivalul Roman de la Călugăreni trebuie savurat pe viu. Dacă ați ratat această ediție, fiți atenți la cea care urmează. Pentru minuscula localitate de nici 500 de locuitori este Evenimentul. La fel este și pentru mulți dintre vizitatorii care revin an de an, cu toții însoțiți de copii, semn că istoria vie are publicul ei fidel. La fel va fi și pentru cei care vor simți vraja de la Călugăreni la edițiile viitoare.


Post-ul Din Roma antică, via Festivalul 5R, Călugăreni apare prima dată în Zi-de-zi.ro, Stiri din Mures, Stiri Targu mures - Liderul presei muresene.



Mai multe
Comenteaza aceasta stire:
Categorie: Stiri locale din Mures Alte stiri despre: Mures
Luceafărul Cluj și Tâmpa Brașov, câștigătoarele primelor grupe la Cupa E.ON Kinder. Continuă seria a doua
În aceste zile, de marți până joi, 24 august, se dispută jocurile din seria a doua a Cupei E.ON Kinder, cel mai puternic turneu de fotbal juvenil din România, ajuns la cea de-a XI-a ediţie. Prima serie, care a cuprins grupele de vârstă 2007, 2009 și 2010 s-a încheiat la sfârșitul săpt [...]
Alte stiri despre: Mures
Cinci scriitori, o singură poveste
Scriitorii Lucian Dragoș Bogdan, Teodora Matei, Daniel Timariu, Anamaria Ionescu și Bogdan Hrib și-au adus eroii din volume în aceeași carte. Este vorba despre „Domino” un proiect inedit care a fost lansat și la Târgu-Mureș în cadrul Zilelor Cărții și Muzicii SIMFEST. De la graniţa [...]
Alte stiri despre: Mures
Modificări ale legislației penale, adoptate de Guvern
Guvernul a aprobat în ședința de vineri, 18 august, un proiect de lege de modificare și completare a unor acte normative din domeniul penal, destinat transpunerii unor prevederi din două directive ale Uniunii Europene. Proiectul elaborat de Ministerul Justiției va fi transmis spre dezbatere ș [...]
Alte stiri despre: Mures
Autocamion răsturnat la Suseni, șoferul a rămas încarcerat
Luni noaptea, în jurul orei 1, un autocamion care transporta material lemnos s-a răsturnat în șanț în localitatea mureșeană Suseni, a anunțat în această dimineață de mr. Cristian Virag, purtătorul de cuvânt al ISU Horea Mureș. La locul accidentului a intervenit Detașamentul Reghin c [...]
Alte stiri despre: Mures
Record de permise auto reţinute
Polițiștii din judeţul Mureş au acționat, în perioada 14-18 august, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. „Pentru neregulile depistate, au fost aplicate 838 de sancțiuni contravenționale, dintre care 231 pentru nerespectarea regimului legal [...]
Alte stiri despre: Mures
Academia ProEtnica 2017. „Armonia” interetnică – de acasă, la școală și în stradă. Nyárádi Kinga: „Se simte acea negativitate și respingere”
Nyárádi Kinga este studentă a Facultății de Istorie și Filosofie din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, unde studiază Relații Internaționale și Studii Europene. Kinga e din Sighișoara, fiind absolventă a Colegiul Național „Mircea Eliade”. Despre Academia de Vară I [...]
Alte stiri despre: Mures
„Auschzitz, 70 de ani. Alive”, lansare la SIMFEST
Zilele Cărții și Muzicii SIMFEST au adus la Târgu-Mureș volumul “Auschwitz, 70 de ani. ALive”, un proiect al TVR Cluj care a realizat mai multe materiale video și transmisii live de la lagărul de concentrare Auschwitz, cu supraviețuitori ai Holocaustului. Interviuri de trei-patru ore Car [...]
Alte stiri despre: Mures
Festivalul Cepei de Suseni, eveniment dedicat comunității
Un mare număr de localnici și vizitatori s-au bucurat de vremea frumoasă, de tradiții, de spiritul de comunitate și nu în ultimul rând de ceapa cu un renume binemeritat la cea de a IV-a ediție a „Festivalului Cepei”, organizată în perioada 19-20 august de către Primăria și Consiliul [...]
Alte stiri despre: Mures
AMR reacționează față de declarația comună a CSM, ÎCCJ și PÎCCJ
Asociația Magistraților din România (AMR) a aflat cu surprindere despre declarația comună semnată de către președinții Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Înaltei Curți de Casație și Justiție și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție legată de lupt [...]
Alte stiri despre: Mures
ProEtnica 2017. Měto Nowak: „Faptul că la nivel oficial, administrativ, limba ta este folosită îi conferă un mare prestigiu”
Měto Nowak, responsabil problemele comunităților sorabe în cadrul Ministerului pentru Științe, Cercetare și Cultură al Landului Brandenburd din Germania, a fost unul dintre invitații speciali ai Festivalului Interetnic ProEtnica 2017, desfășurat în perioada 17-20 august în Cetatea Medie [...]
Alte stiri despre: Mures