De la Soveja în Maramureş

În 1-7 septembrie 2017, o delegaţie de la schitul Soveja din judeţul Vrancea a efectuat un periplu religios pe la mănăstiri şi biserici din judeţul nostru, Maramureş. În fruntea pelerinilor s-a aflat părintele arhimandrit Sofian Ardelean, de sorginte lăpuşean. Mama sa, Lucia Pop, a fost foarte fericită că fiul ei s-a reîntors acasă, fie şi pentru cîteva zile.

Schitul Soveja se află în zona unde au fost ctitorite, în prima jumătate a secolului al XVII-lea, două locaşuri monahale, schitul Babele şi mănăstirea Soveja. Schitul Soveja se află între localităţile Cîmpuri şi Soveja, la o distanţă de 42 km de oraşul Panciu. De la 1 martie 2011, egumenă a schitului este monahia Irina Nuţă. Măicuţele, pe lîngă slujbele de la biserică şi canonul personal de rugăciune, se ocupă cu grădinăritul, creşterea animalelor, croitoria, pictura, îngrijirea curţii.

Schitul s-a dezvoltat după venirea în iunie 2006 ca preot duhovnic a arhimandritului Sofian Ardelean, cu metanie în Mănăstirea Sihăstria, judeţul Neamţ. Preotul a întocmit un plan de sistematizare, a construit o chilie pentru duhovnic, a dublat peretele exterior al bisericii, a procurat mobilier. În vara anului 2007, a fost săpată o fîntînă şi s-a montat un hidrofor pentru alimentarea cu apă la robinet. Pentru nevoile obştei, a fost amenajată o plantaţie cu 100 de pomi fructiferi, o seră şi o grădină de legume. S-a mai construit altarul de vară, a fost amenajat cimitirul.

Părintele Sofian Ardelean a venit în periplul religios însoţit de măicuţele Parascheva Leonte, Ambrozia Cozma, Anişoara Chirilă, Elena Teleaca, sora Ioana Poteraş. Ei au vizitat mănăstirile „Sfînta Ana” de la Rohia, „Sfîntul Ilie” de la Dealul Mare, Bîrsana, Săpînţa Peri (şi Cimitirul Vesel), Nicula din judeţul Cluj, Mănăstirea Sf. Ilie din Nuşeni şi Prava din judeţul Bistriţa Năsăud.

La plecare, arhimandritul Sofian Ardelean ne-a vorbit aşa: “Am fost plăcut impresionaţi de frumuseţea locurilor şi de realizările oamenilor de aici. Periplul ne-a folosit mult sufleteşte şi-o să împărtăşim experienţa şi celorlalte măicuţe de la schitul nostru. Ceea ce am văzut aici ne-a fascinat în mod cu totul deosebit şi o să mai venim în pelerinaj. Ne-au impresionat porţile maramureşene şi troiţele din lemn de stejar. Am comandat şi noi o troiţă pentru schit, la meşterul Cătălin Buda din Tg. Lăpuş”.


Post-ul De la Soveja în Maramureş apare prima dată în Graiul Maramuresului.



Mai multe
Comenteaza aceasta stire:
Categorie: Stiri locale din Maramures Alte stiri despre: Maramures
Liberalii se pregătesc…
PNL Maramureş speră la câştigarea câtorva primării din nordul judeţului, la următoarele alegeri. Astfel, ei pregătesc de pe acum „ofensiva”, după cum spune liberalul Ion Beuca: „În calitate de membru în Biroul Politic Judeţean al PNL Maramureş, îmi revine deosebita onoare de a c [...]
Alte stiri despre: Maramures
600.000 de lei pentru remedierea pagubelor provocate de furtună în Cavnic
Guvernul a aprobat sume de bani pentru remedierea pagubelor produse de vremea rea în judeţele din nord-vestul ţării. Cea mai mare sumă de bani a primit-o Maramureşul. Din aceşti bani, circa 600.000 de lei vor ajunge în oraşul Cavnic, sever afectat de intemperii: „În urmă cu puţin timp, [...]
Alte stiri despre: Maramures
Maramureşul va fi gazda unei dezbateri a Masterplanului în turism
Ministrul Mircea Titus Dobre a dezbătut public zilele trecute Proiectul de lege a Turismului în Baia Mare. Această dezbatere a fost însă doar prima de acest gen, urmând ca reprezentantul Guvernului să revină, cât de curând, în Maramureş pentru o altă discuţie, pe Masterplanul în turis [...]
Alte stiri despre: Maramures
Cărţile anului 2017
După un an de pauză, concursul „Cărţile Anului” a fost reluat. De data aceasta, fiind vorba despre un eveniment organizat sub egida Consiliului Judeţean Maramureş, au fost premiaţi scriitori din întregul judeţ. Premierea „Cărţilor anu­lui” a avut loc ieri, 22 septembrie, la Bibli [...]
Alte stiri despre: Maramures
Ansamblul Folcloric “Cununa Chioarului’’ Satulung pleacă la Paris şi Bruxelles
În această vară, Ansamblul Folcloric ,,Cununa Chioarului’’ a pregătit şapte jocuri populare, în vederea plecării într-un turneu folcloric în Franţa şi Belgia. Jocurile populare pregătite sunt: lăpuş, maramureş, crihalmă, banat, dans de şură, şapte paşi şi chioar. Pentru a ac [...]
Alte stiri despre: Maramures
Armonii vizuale
Participanţii la cursul „Fotograf” organizat în Baia Mare de Şcoala de Fotografie Varadinum din Oradea au venit în faţa publicului cu lucrările realizate. Fotografiile au fost expuse la Biblioteca Judeţeană “Petre Dulfu” din Baia Mare şi vor putea fi admirate până în 29 septembri [...]
Alte stiri despre: Maramures
Al doilea caz de icter mecanic operat cu succes la Spitalul Judeţean Baia Mare
Al doilea caz de icter mecanic prin litiaza coledociană a fost rezolvat cu succes, laparoscopic, la Spitalul Judeţean de Urgenţă “Dr. Constantin Opriş” Baia Mare. Dr. Mihaela Leşe, medic chirurg, subliniază cele mai importante avantaje ale acestei intervenţii: căile biliare sunt verific [...]
Alte stiri despre: Maramures
Ziua mondială fără maşini
Ziua mondială fără maşini este o iniţiativă lansată de Uniunea Europeană în 1999 şi a fost preluată de peste 40 de ţări pe mapamond, data fixată fiind: 22 septembrie. Este cel de-al 11-lea an în care persoanele cu nevoi speciale de la Asociaţia Esperando promovează şi încurajează [...]
Alte stiri despre: Maramures
Stagiarii din Programul de Internship al Guvernului au terminat pregătirea la Prefectură
La Programul Oficial de Internship al Guvernului României, ediţia 2017, organizat la nivelul Judeţului Maramureş şi derulat la Instituţia Prefectului – Judeţul Maramureş au participat şapte stagiari, tineri care şi-au consolidat competenţele şi abilităţile specifice activităţii [...]
Alte stiri despre: Maramures
Costuri în plus pentru salubrizarea comunei Dumbrăviţa
De când s-a închis groapa de gunoi neconformă de la Satu Nou de Jos, adică din 17 iulie 2017, administraţiile locale plătesc bani în plus pentru fiecare tonă de deşeu depozitat pe noua rampă, provizorie. Primăria din Dumbrăviţa, spre exemplu, plăteşte mai mult cu peste 3.000 de lei/lun [...]
Alte stiri despre: Maramures