Cu cine a înselat-o Matei Stratan pe Madălina Ghenea

mădălina ghenea, matei stratan, despărțire, înșelat

Povestea Mădălinei Ghenea cu Matei Stratan părea desprinsă din filme. Însă după ce s-a născut copilul şi s-au stabilit în România, relaţia lor a început să scârţâie. Şi dacă Matei Stratan tace în mediul online, Mădălina Ghenea, nu.


Gesturile Mădălinei Ghenea vorbesc mai mult despre cum este, de fapt, atmosfera între cei doi tineri părinţi. Iar azi, am aflat cu cine ar fi înşelat-o tânărul milionar pe frumoasa actriţă.


Potrivit mărturisirilor făcute de Cristian Brancu în cadrul unei emisiuni Matei Stratan ar fi căzut în păcat cu o femeie mai tânără şi tare frumuşică. În vârstă de 29 de ani, Mădălina Ghenea ar fi aflat totul şi s-a decis să plece din vila tatălui fiicei sale cu tot cu aceasta. Fetiţa lor are şapte luni.


“Ideea de înşelat nu e de acum, circulă de vreo lună. (…) Mădălina Ghenea a primit o confirmare a faptului că ceea ce ea bănuia este adevărat de asta a postat acest mesaj”, a declarat Cristi Brancu în cadrul unei emisiuni TV.


Ieri, frumoasa actriţă a făcut publică o poză pe care era scris în limba engleză mesajul: “Nu doar că m-ai înşelat pe mine, ci ne-ai înşelat pe amândoi. Nu doar că mi-ai frânt inima, ci ne-ai distrus viitorul”. La scurt timp după ce a postat imaginea pe pagina ei de Instagram, vedeta a şters-o.


Sursă text: cancan.ro



Mai multe
Comenteaza aceasta stire:
Categorie: Interne Alte stiri despre: actualitatea interna, Romania, politica
Horoscop 22 noiembrie 2017. Nu te pripi și fii atent la deciziile pe care le iei
Horoscopul zilei de miercuri, 22 noiembrie 2017. Previziunile astrale complete pentru fiecare zodie în parte [...]
Alte stiri despre: actualitatea interna, Romania, politica
Mihai Bendeac este obsedat după un cântăreț român: Eu sunt o ruină iar el este perfect
Mihai Bendeac este obsedat de un cântăreț autohton. Actorul este pur și simplu fascinat de aspectul și energia degajată de cel pe care îl admiră. Este vorba despre Dorian Popa [...]
Alte stiri despre: actualitatea interna, Romania, politica
Horoscop decembrie 2017. Previziuni complete despre sănătate, dragoste, bani și carieră
Horoscop decembrie 2017. Previziunile astrale complete pentru fiecare zodie în parte aferente ultimei luni a anului. Totul despre sănătate, dragoste, bani și carieră [...]
Alte stiri despre: actualitatea interna, Romania, politica
Grupe Liga Campionilor. Programul și televizările de marți. Zi decisivă pentru Borussia și Napoli
Grupe Liga Campionilor. Marți seară au loc primele partide din etapa a cincea a grupelor Champions League. SSC Napoli si Borussia Dortmund iși joacă ultima șansă de a ajunge in optimile Ligii Campionilor [...]
Alte stiri despre: actualitatea interna, Romania, politica
Pitești. Explozie într-un restaurant soldată cu doi răniți
O explozie a avut loc, marți la amiază, într-un restaurant de pe strada Frații Golești din Pitești, informează Realitatea Tv. [...]
Alte stiri despre: actualitatea interna, Romania, politica
Liviu Dragnea se duce la DNA să ia în primire sechestrul! Când va fi adoptat bugetul pe 2018
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat marți la Parlament că va merge azi la DNA. Întrebat de ziariști dacă se va duce la Direcția Națională Anticorupție, Liviu Dragnea a spus: "O să merg azi. Merg să iau în primire sechestrul. Urmează probabil sechestrul pe viata" [...]
Alte stiri despre: actualitatea interna, Romania, politica
Curs valutar: Leul nu mai poate. Euro atinge un nou nivel maxim
Banca Nationala a Romaniei a cotat, marti, un euro la 4,6551 de lei/unitate, cu 0,18% mai mult fata de ieri. Astfel, euro atinge un nou nivel maxim. [...]
Alte stiri despre: actualitatea interna, Romania, politica
Maria Sharapova a comis-o din nou! Riscă să ajungă la închisoare
Maria Sharapova a comis-o din nou și riscă să ajungă în spatele gratiilor. Deocamdată, a fost amendată în procesul de înșelăciune din care face parte din cauza asocierii cu dezvoltatorul imobiliar care trebuia să termine în 2016 un complex rezidențial care poartă numele jucătoarei de [...]
Alte stiri despre: actualitatea interna, Romania, politica
21 Noiembrie in Calendarul Ortodox. Intrarea în Biserică a Maicii Domnului
Intrarea in Biserica a Maicii Domnului comemoreaza aducerea Fecioarei Maria la Templu de catre parintii ei, Sfintii Ioachim si Ana. Arhiereul Zaharia a inchinat-o pe Maica Domnului in Sfanta Sfintelor, locul cel mai sfant din Templu, unde numai arhiereul intra o singura data pe an. Fecioara Maria a [...]
Alte stiri despre: actualitatea interna, Romania, politica
Franța. O româncă s-a sinucis în portul Calais
Tragedie în Franța. O româncă în vârstă de 28 de ani s-a sinucis în Portul Calais. Femeia s-a aruncat de pe feribotul pe care se îmbarcase, informează România Tv [...]
Alte stiri despre: actualitatea interna, Romania, politica