Cristiano Ronaldo a câştigat pentru a cincea oară Balonul de Aur

Cristiano Ronaldo, fotbalistul portughez al lui Real Madrid, a câştigat joi pentru a cincea oară în cariera sa Balonul de Aur.


Trofeul a fost atribuit de revista France Football în cadrul unei gale.


Cristiano Ronaldo, care pe 5 februarie va împlini 33 de ani, a mai obţinut Balonul de Aur în anii 2008, 2013, 2014 şi 2016.


Ronaldo a intrat pentru prima oară în posesia acestei distincţii atunci când juca pentru Manchester United. Din 2009, el evoluează la Real Madrid, echipă cu care a câştigat în sezonul trecut campionatul Spaniei şi Liga Campionilor.


Ronaldo a contribuit la calificarea Portugaliei la Cupa Mondială 2018. Naţionala lusitană este campioana europeană en titre.


Ronaldo a egalat joi recordul stabilit joi de marele său rival, argentinianul Lionel Messi, atacantul echipei FC Barcelona. Messi are şi el cinci Baloane de Aur (2009, 2010, 2011, 2012 şi 2015).


În acest an, Messi a încheiat pe locul 2 în clasamentul Balonului de Aur. Pe treapta a treia a podiumului s-a clasat brazilianul Neymar, care a jucat până în vară la FC Barcelona, apoi s-a transferat la Paris Saint-Germain.


Pe poziţia a patra a fost veteranul Gianluigi Buffon, portarul lui Juventus Torino şi al naţionalei Italiei, iar pe locul 5 s-a clasat croatul Luka Modric, coechipierul lui Ronaldo la Real Madrid.


Iată clasamentul Balonului de Aur, ediţia 2017:


1. Cristiano Ronaldo (Portugalia/Real Madrid)


2. Lionel Messi (Argentina/FC Barcelona)


3. Neymar (Brazilia/FC Barcelona şi PSG)


4. Gianluigi Buffon (Italia/Juventus Torino)


5. Luka Modric (Croaţia/Real Madrid)


6. Sergio Ramos (Spania/Real Madrid)


7. Kylian Mbappe (Franţa/AS Monaco şi PSG)


8. N’Golo Kante (FRanţa/Chelsea)


9. Robert Lewandowski (Polonia/Bayern Munchen)


10. Harry Kane (Anglia/Tottenham Hotspur)


11. Edinson Cavani (Uruguay/PSG)


12. Isco (Spania/Real Madrid)


13. Luis Suarez (Uruguay/FC Barcelona)


14. Kevin De Bruyne (Belgia/Manchester City)


15. Paulo Dybala (Argentina/Juventus Torino)


16. Marcelo (Brazilia/Real Madrid)


17. Toni Kroos (Germania/Real Madrid)


18. Antoine Griezmann (Franţa/Atletico Madrid)


19. Eden Hazard (Belgia/Chelsea)


20. David De Gea (Spania/Manchester United)


21. Pierre-Emerick Aubameyang (Gabon/Borussia Dortmund) şi Leonardo


22. Bonucci (Italia/Juventus Torino şi AC Milan)


23. Sadio Mane (Senegal/Liverpool)


24. Radamel Falcao (Columbia/AS Monaco)


25. Karim Benzema (Franţa/Real Madrid)


26. Jan Oblak (Slovenia/Atletico Madrid)


27. Mats Hummels (Germania/Bayern Munchen)


28. Edin Dzeko (Bosnia/AS Roma)


29. Dries Mertens (Belgia/Napoli) şi Philippe Coutinho (Brazilia/Liverpool).


Balonul de Aur este decernat din anul 1956.


În 2016, FIFA a pus capăt colaborării iniţiate în 2010 cu France Football pentru acordarea Balonului de Aur. Forul fotbalistic mondial a resuscitat propriul premiu, denumit acum FIFA The Best, în timp ce săptămânalul francez decernează separat prestigiosul său trofeu.


The post Cristiano Ronaldo a câştigat pentru a cincea oară Balonul de Aur appeared first on Actualitati-Arad.



Mai multe
Comenteaza aceasta stire:
Categorie: Stiri locale din Arad Alte stiri despre: Arad
Falcă: „E regretabil că nu vrem să vedem investiţiile care s-au făcut până acum“
Vineri, 15 decembrie 2017, în sala „Regina Maria“ din Palatul Administrativ a avut loc o dezbatere publică prin care a fost adus la cunoştinţă cetăţenilor din municipiul Arad Proiectul de Hotărâre privind stabilirea impozitelor si taxelor locale pentru anul fiscal 2018. La dezbaterea pu [...]
Alte stiri despre: Arad
Falcă: „Există şi parlamentari PSD care luptă pentru comunităţile locale“
Comisiile parlamentare reunite de buget-finanţe au adoptat, vineri, un amendament la proiectul legii bugetului de stat pe anul 2018, propus de grupul parlamentar UDMR, prin care se solicită alocarea unui procent de 66,8% din impozitul pe venit,  direct bugetelor locale ale comunelor, oraşelor ş [...]
Alte stiri despre: Arad
Nevoia obsesivă de a publica selfie-uri, confirmată de psihologi ca tulburare mintală
Business Selfie Selfita (selfitis) este o problemă psihică, iar persoanele care simt nevoia să publice mereu fotografii cu propria persoană în media de socializare ar putea avea nevoie de ajutor, au atenţionat psihologi din Marea Britanie şi India în urma unor noi cercetări. Termenul a fost [...]
Alte stiri despre: Arad
Liviu Pop, la Arad: „România, singurul stat din UE cu profesori necalificaţi“
Ministrul Educației, Liviu Pop, a fost prezent, vineri, la Arad, unde s-a întâlnit cu cadre didactice, iar în timpul unei conferințe de presă a afirmat că România este singurul stat din Uniunea Europeană care mai are profesori necalificaţi, peste 4.700. Liviu Pop a susținut că România a [...]
Alte stiri despre: Arad
USR lansează în Arad ideea bugetului participativ
USR Arad propune administrației locale să aloce un procent din bugetul anual al municipiului pentru finanțarea unor proiecte propuse și susținute de locuitori. Bugetul participativ este un mecanism transparent de alocare a fondurilor și un instrument anti-corupție eficient. Bugetul participa [...]
Alte stiri despre: Arad
Regele Mihai, citat la Tribunalul Arad cu o zi înainte să fie înmormântat
Regele Mihai, care a murit  în ziua de 5 decembrie, a fost citat să se prezinte la Tribunalul Arad la data de 15 decembrie, cu o zi înainte să fie înmormântat. Fostul suveran a fost chemat în instanță de un condamnat cu state vechi, închis de câteva ori pentru pedofilie, scrie stiripesur [...]
Alte stiri despre: Arad
Petru Antal: „Anul 2018 va fi falimentul a 30% din primării”
Petru Antal, primarul oraşului Pecica şi preşedintele Ligii Aleşilor Locali ai PNL Arad, a afirmat în cadrul unei conferinţe de presă la Consiliul Judeţean Arad că proiectul de buget propus de actualul Guvern va provoca dezechilibre majore în funcţionarea administraţiilor publice locale, [...]
Alte stiri despre: Arad
Carte de condoleanțe și slujbă religioasă în memoria Regelui Mihai, la Primăria Arad
Asociaţia „Amicii Regelui Mihai”, Primăria Municipiului Arad, Liga Scriitorilor din România, filiala Arad şi PRO URBE Arad vă invită vineri, 15 decembrie 2017, ora 14, în Sala Regele Ferdinand din cadrul Palatului Administrativ cu ocazia deschiderii cărţii de condoleanţe în memoria Re [...]
Alte stiri despre: Arad
Mihai Fifor: „Minciunile lui Falcă legate de Stadionul UTA au picioare scurte”
Senatorul de Arad Mihai Fifor, preşedinte al Consiliului Naţional al PSD, demontează minciuna uriaşă legată de Stadionul UTA, vehiculată în media de nimeni altul decât groparul sportului arădean, Gheorghe Falcă. Liderul social-democrat vine cu argumentaţia precisă şi corectă, demontâ [...]
Alte stiri despre: Arad
O lună plină de teatru, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici”. PROGRAM
La Arad, o lună are 25 de… spectacole. Este vorba despre „Luna plină de teatru “ – proiect al Teatrului Clasic „Ioan Slavici “ – care în anul 2018 se desfășoară în perioada 7 ianuarie –8 februarie. Spectacole a căror premieră a avut loc în 2017, dar și producții mai [...]
Alte stiri despre: Arad