Cornel Șfaițer: Suntem la mâna noastră, încercăm, șanse sunt

cornel sfaiter fc botosaniFC Botoșani s-a îndepărtat de locurile de play-off după startul slab înregistrat în acest început de an. Echipa condusă de Costel Enache a remizat pe teren propriu cu Juventus București, scor 0-0, și a pierdut cu CSM Iași, 0-1.


FC Botoşani se poate consola cu faptul că depinde doar de propriile forţe pentru a termina între primele şase. Asta pentru că are meci direct cu Viitorul lui Hagi, chiar runda viitoare, în direct la Digi Sport 1. În cazul unui succes, ar urma să treacă peste actuala campioană, iar o nouă victorie cu Gaz Metan, în ultima etapă, ar consfinţi calificarea. Evident, drumul este unul greu, consideră Cornel Șfaițer, președintele lui FC Botoșani.


like facebook, stiri, botosani”Suntem dezamăgiți. Nu am arătat bine pe final în ultimele trei jocuri. Ne-am întărit, dar vedeți și dvs. că nu ne îndeplinim obiectivele. Puteam să luăm două puncte în plus cu Juventus, dar n-a fost să fie, așa s-a petrecut și la Iași de unde speram să luăm punct sau puncte. Suntem la mâna noastră, încercăm, șanse sunt. Echipa este agresivă, în sensul bun al cuvântului, iar cu multă muncă eu zic că se poate. Întâlnim echipa campioană, am avut meciuri bune cu ei, atât în campionat, cât și în Cupă. Speranțe sunt, avem șansa noastră. Eu spun că avem jucători pe măsură, dar cele două jocuri n-au venit cu nimic în plus. În stagiul de pregătire am arătat bine, am crezut că vom câștiga puncte cu Juventus. Deranjul este că după 24 de etape ne îndepărtăm de zona play-off-ului. Eram considerați echipa revelației. Dacă picam de pe 8, 9 sau 10 în clasament nu mai era dezamăgirea așa mare”, a spus Cornel Șfaițer la Digi Sport Matinal.


Lupta pentru play-off a intrat pe ultima sută de metri. Toate cele cinci formaţii (Astra, Viitorul, Dinamo, Iaşi şi Botoşani.) care vânează locurile 4-5-6 depind doar de ele pentru a îşi realiza obiectivul: lupta pentru un loc de Europa.


Sursa: Digisport


 



Mai multe
Comenteaza aceasta stire:
Categorie: Stiri locale din Botosani Alte stiri despre: Botosani
Discuții pe tema străzilor impracticabile și pline de noroi din Botoșani: Sunt străzi unde nu s-a intervenit și tot sare capul din mașină
Problema străzilor din Botoșani, impracticabile din cauza noroiului, a fost discutată joi, la primărie, de reprezentanții societăților implicate în lucrările la reţelele de apă şi canalizare. Viceprimarul municipiului Botoșani, Marian Murariu, a declarat că zeci de sesizări au ajuns l [...]
Alte stiri despre: Botosani
Mai mulți profesori botoșăneni rămân fără posturi
Mai multe cadre didactice din județul Botoșani vor intra în restrângere de activitate, anunță reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean. Este vorba de zece restrângeri de activitate la disciplinele limba și literatura română, învățământ preșcolar, învățământ primar, DSP [...]
Alte stiri despre: Botosani
Un parlamentar de Botoșani vrea radare la vedere. El este inițiatorul unui proiect de lege care interzice radarele neinscripționate
Un parlamentar de Botoșani vrea radare la vedere pentru polițiști, el fiind inițiatorul unui proiect de lege care interzice radarele neinscripționate. Este vorba de deputatul Cristian Achiței, cel care are convingerea că „rolul poliţiştilor rutieri nu este acela de a-şi transforma acţi [...]
Alte stiri despre: Botosani
Cum vrea antrenorul FC Botoșani să readucă suporterii la stadion și ce spune despre noii jucători de la echipă
Antrenorul FC Botoșani, Costel Enache, se arată dezamăgit de rezultatele obținute în ultimele meciuri, dar nu își pierde speranța. Tehnicianul vrea să readucă oamenii la stadion, iar pentru asta echipa trebuie să dea rezultate. „O să încercăm să readucem spiritul de luptă, eficien [...]
Alte stiri despre: Botosani
Ce calificative au obținut elevii botoșăneni la proba de evaluare a competenţelor digitale!
Cei mai mulți dintre candidaţii examenului de Bacalaureat au dovedit la proba orală D, cea de evaluare a competenţelor digitale, că sunt avansaţi sau mediu. Cel puţin asta o arată rezultatele obţinute de cei 2503 de candidaţi. La această probă, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului [...]
Alte stiri despre: Botosani
Obiectivul FC Botoșani după ratarea play-off-ului: locul VII. Enache: Fiecare punct contează
FC Botoșani are un nou obiectiv după ratarea play-off-ului: locul VII. Anunțul a fost făcut, joi, în cadrul unei conferințe de presă de antrenorul echipei, Costel Enache. Tehnicianul susține că având noul obiectiv al echipei este foarte important meciul cu Gaz Metan Mediaș, care va avea l [...]
Alte stiri despre: Botosani
Peste 1800 de posturi vacante în învățământul botoșănean, în anul școlar 2018-2019
Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, întrunit în data de 21 februarie, a validat lista cu cele 1824 posturi complete/incomplete vacante/rezervate valabile în etapele de mobilitate a personalului didactic din învățământul preuniversitar, pentru anul școla [...]
Alte stiri despre: Botosani
Șofer de 29 de ani, băut și fără permis, tras pe dreapta de polițiștii de frontieră
Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani au depistat în trafic un cetățean român care conducea un autoturism, deși nu avea permis de conducere şi era într-o stare avansată de ebrietate. În data de 21 februarie, pe timpul desfăşură [...]
Alte stiri despre: Botosani
O nouă ediție a Târgului Mărțișorului la Botoșani. Află programul!
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botosani, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean Botoşani, în colaborare cu Primăria Municipiului Botoşani, organizează, în perioada 26 februarie-1 Martie, Târgul Martişorului, Ediţia a VIII-a, şi, [...]
Alte stiri despre: Botosani
Un medic din Botoșani, printre puținii chirurgi care face transplant de ficat în România
Un medic din Botoșani se află printre puținii chirurgi care face transplant de ficat în România. Este vorba de medicul specialist în chirurgie hepatică Doina Hregoreț, cea care profesează la Institutul Clinic Fundeni. Este mâna dreaptă a medicului Irinel Popescu, iar acum este considera [...]
Alte stiri despre: Botosani