Concert caritabil

• Fondurile vor fi utilizate pentru înfiinţarea Compartimentului de Chirurgie Cardiovasculară •


De şapte ani, în pragul sărbătorilor de iarnă, Asociaţia Prietenii Spitalului “Dr. Constantin Opriş” organizează un Concert Caritabil sub sloganul „Ajută pentru a fi ajutat”. Anul acesta concertul a ajuns la a VII-a ediţie, una deosebită prin prezenţa pentru prima dată la Baia Mare, în această formulă, a doi artişti speciali: violoncelistul Adrian Naidin şi toboşarul trupei Compact Ionuţ Micu se reunesc pentru o aventură la graniţa jazzului cu rock-ul, la graniţa muzicii culte cu un filon etno autentic. Percuţii în rafale şi un violoncel rebel, etno şi rock, apă şi foc, mângâieri şoptite şi ritmuri «Tari ca piatra». Un spectacol eveniment care va avea loc joi, 7 decembrie 2017, începând de la ora 19.00, la Teatrul Municipal din Baia Mare. Prezentat cu casa închisă de două ori în aceeaşi zi la Teatrul Naţional din Bucureşti, proiectul “Pân la Rai”este un experiment acustic condus de violoncelistul Adrian Naidin, care cântă din nou, trecând cu măiestrie peste capriciile vremurilor, pentru a-şi îmbrăca acordurile în iubire adunată în toate formele ei, într-un suflet zidit în emoţii.

Fondurile strânse cu ocazia acestui eveniment vor fi utilizate pentru înfiinţarea Compartimentului de Chirurgie Cardiovasculară al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” Baia Mare.

La finalul spectacolului, în foaierul teatrului, invitaţii se vor îndulci cu prăjituri care au amprente de „Lapte şi miere”, cu pancove tradiţionale şi cu vin cald oferit de Crama Millennium.

Sunt aşteptaţi toţi iubitorii muzicii de calitate şi ai actelor filantropice!

Donaţia de participare este de 45 de lei de persoană.


Post-ul Concert caritabil apare prima dată în Graiul Maramuresului.



Mai multe
Comenteaza aceasta stire:
Categorie: Stiri locale din Maramures Alte stiri despre: Maramures
Proiect caritabil la Şcoala „Lucian Blaga” Baia Mare
Elevii, părinţii şi cadrele didactice ale Şcolii Gimnaziale “Lucian Blaga” din Baia Mare s-au implicat într-un proiect caritabil ajuns la ediţia a cincea. Astfel, aceştia au organizat o colectă la nivelul şcolii, în cadrul căreia au donat haine, încălţăminte, jucării, rechizite [...]
Alte stiri despre: Maramures
Secţia de Psihiatrie de la Infecţioase se extinde
Consilierii judeţeni au aprobat, în şedinţa extraordinară de zilele trecute, indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul „Extindere corp clădire psihiatrie bărbaţi”, inclusiv sistem de detecţie şi semnalizare la incendiu corp clădire psihiatrie bărbaţi, la Spitalul de Boli Infec [...]
Alte stiri despre: Maramures
Săliştea de Sus are un buget sărac de sărbători
Anul acesta vor fi nişte sărbători puţin sărace în oraşul Săliştea de Sus din judeţul Maramureş. Primăria Săliştea de Sus a realizat anul acesta lucrări doar din bugetul local, deşi s-au depus nouă proiecte cu finanţare guvernamentală şi europeană doar patru au fost acceptate, i [...]
Alte stiri despre: Maramures
Liceul din Şomcuta Mare se extinde
Clădirea liceului din Şomcuta Mare se va extinde conform unui proiect depus pe PNDL. Concret, va fi construit încă un corp ce va adăposti săli noi de clasă şi un laborator. Extinderea este necesară, deoarece la unitatea şcolară vin mai nou elevi şi din comunele învecinate. Investiţii s [...]
Alte stiri despre: Maramures
Audienţe în stradă la Baia Sprie, cu deputatul USR de Maramureş, Vlad Duruş
Deputatul USR de Maramureş, Vlad Duruş, împreună cu colegii din USR Maramureş, au fost prezenţi sâmbătă, 9 decembrie, în Baia Sprie, unde au organizat o primă sesiune de audienţe publice în stradă. Astfel, aceştia au discutat, între orele 9:00 şi 12:00, cu localnicii, despre problem [...]
Alte stiri despre: Maramures
Vişeu de Sus – Simpozionul Judeţean ”Artterapia – limbajul universal al copilăriei”
Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Vişeu de Sus, în parteneriat cu Centrul Cultural-Social şi Clubul Rotary Vişeu de Sus, a organizat, săptămâna trecută, cea de-a V-a ediţie a Simpozionului Judeţean ”Artterapia – limbajul universal al copilăriei”. Ce este, de fapt, artterapia? [...]
Alte stiri despre: Maramures
Eşec şi demisie
CS Politehnica Iaşi – CS Minaur Baia Mare 28-24 (11-11) CS Minaur Baia Mare s-a împiedicat la ultima clasată CS Politehnica Iaşi, iar o prezenţă în play-off-ul Ligii Zimbrilor devine un vis greu de realizat. Băimărenii au pierdut în Moldova cu 24-28 (11-11), în dauna unui adversar c [...]
Alte stiri despre: Maramures
Zimbrii iernează pe doi în Cupa României
După disputarea partidei dintre CS Dinamo Bucureşti şi CSM Bucureşti, scor 5-48 (0-24), trupa lui Eugen Apjok s-a instalat în fotoliul de lider acumulînd după cinci meciuri jucate 19 puncte. CSM Ştiinţa Baia Mare, cu un joc mai puţin disputat, încheie anul 2017 pe poziţia secundă a clas [...]
Alte stiri despre: Maramures
LPS Baia Mare, 22 de medalii la ultimul concurs
Municipiul Oradea a găzduit, în 9 şi 10 decembrie „Cupa Rotary” la gimnastică ritmică, ultima competiţie din acest an. Au participat gimnaste de la CSM Arad, LPS Bihorul Oradea, CSU Oradea, CSŞ Timişoara, LPS Târgu Mureş, CSŞ Reşiţa şi LPS Baia Mare. Gimnastele de la LPS au [...]
Alte stiri despre: Maramures
Medalie de aur la final de sezon
• 98 de medalii în 2017 pentru Prodance 2000 Sezonul competiţional 2017 s-a încheiat pentru sportivii de la Prodance 2000 Baia Mare cu o medalie de aur şi patru clasări în finale la „Cupa Dance Art” de la Târgu Mureş din 9 decembrie. Palmaresul clubului băimărean ajunge, astf [...]
Alte stiri despre: Maramures