Comunicat de presă. Vor fi inventariate terenurile și clădirile din Piatra Neamț lăsate în paragină

* Pentru imobilele neîngrijite vor fi dublate impozitele


Având în vedere sesizările primite pe adresa instituției, dar și cele constatate în urma deplasărilor periodice pe teren, primarul Dragoș Chitic a dispus compartimentelor specializate ale Primăriei să ia măsurile care se impun pentru ca deținătorii de imobile, terenuri și construcții situate în intravilanul municipiului Piatra Neamț să le întrețină și să le îngrijească.


Astfel, în perioada următoare vor fi inventariate clădirile de pe raza Municipiului Piatra Neamț aflate într-o stare avansată de degradare, precum și suprafețele de teren, proprietăți private, neîngrijite sau pe care sunt depozitate deșeuri. Poliția Locală poate sancționa cu amendă atât persoanele fizice cât și persoanele juridice conform HCL nr. 7 din 2010 și HCL nr. 290 din 2013.


De asemenea, o altă măsură luată de municipalitate în sensul îmbunătățirii esteticii orașului o reprezintă dublarea impozitului pe clădirile și terenurile neîngrijite, conform HCL nr. 152 din 2017.


Această inițiativă are drept scop să-i stimuleze pe proprietari să remedieze problemele de estetică și siguranță ale clădirilor și terenurilor pe care le posedă în Municipiul Piatra Neamț. Consider că eforturile municipalității pentru îmbunătățirea imaginii orașului trebuie susținute și de către deținătorii de imobile, iar îngrijirea proprietăților reprezintă minimul pe care fiecare dintre noi trebuie să îl facă“, a declarat primarul Dragoș Chitic.



Mai multe
Comenteaza aceasta stire:
Categorie: Stiri locale din Neamt Alte stiri despre: Neamt
Sănătatea judeţului depinde de numai 9 oameni!
DSP Neamţ a solicitat la Ministerul Sănătăţii, „justificat şi prin excepţie”, deblocarea unui post Actuala conducere a Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ a solicitat, la Ministerul Sănătăţii, scoaterea la concurs a unui post de inspector superior pentru control, prin excepţie d [...]
Alte stiri despre: Neamt
Grenadă sub scena artiştilor
O întâmplare mai puţin obişnuită a adus pirotehniştii la Vânători, unde erau pregătiri pentru un eveniment artistic. În după-amiaza de 15 septembrie, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin numărul unic pentru apeluri de urgență „112 [...]
Alte stiri despre: Neamt
Weekend „de comă” la UPU
Aproape 500 de cazuri, puzderie de beţivi şi de victime ale agresiunilor Flux continuu de pacienţi la UPU, în Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ. Nu mai puţin de 484 de persoane au trecut pragul unităţii sanitare, cu decompensări ale unor afecţiuni cronice, cu stări de rău pe f [...]
Alte stiri despre: Neamt
Brutăria edilului şef din Dămuc, în flăcări
Clădirea în care funcţionează brutăria familiei primarului Anton Covasan, din Dămuc, a fost incendiată, în seara de 17 septembrie. Flăcările au cuprins o parte din imobil, existând pericolul extinderii la casa edilului, aceasta fiind situată lângă brutărie. „Datorită intervenţiei [...]
Alte stiri despre: Neamt
Maşinile cu nuntaşi, trase pe dreapta de poliţiştii rutieri
În urma filtrelor din weekend, 18 şoferi au rămas fără permis, 8 conducători auto fiind depistaţi băuţi la volan Poliţiştii au făcut razii în weekend, pentru pentru prevenirea şi combaterea consumului de alcool la volan, atât pe şoselele din municipiul Piatra Neamț, cât și î [...]
Alte stiri despre: Neamt
Doi bărbaţi, desfiguraţi cu acid de la o baterie auto!
Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din localitatea Mitocu-Bălan, a suferit arsuri faciale, iar prietenul său, în vârstă de 29 de ani, era să îşi piardă vederea din cauza arsurilor provocate de acidul unei baterii auto la care meştereau împreună. Teribilul accident a avut loc în ziua [...]
Alte stiri despre: Neamt
Fiat Punto cu probleme la centurile de siguranţă!
Printr-o alertă publică, lansată cu ajutorul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Auto Italia Impex a iniţiat o campanile de rechemare în service a peste 100 de autovehicule 6143 Fiat Punto cu probleme la dispozitivul de pretensionare a centurilor de siguranţă. “Din c [...]
Alte stiri despre: Neamt
Un romașcan, aproape de premiul cel mare de la Loterie
*Cu prilejul aniversării a 111 ani de la înființarea Loteriei Române, duminică, 17 septembrie 2017, Loteria Română a organizat o tragere specială Norocul și-l mai face și omul. Nu cu mult timp în urmă, un pasionat al jocului 6/49 s-a prezentat la Agenția Loto Piatra Neamț, aflată lâng [...]
Alte stiri despre: Neamt
Bani europeni pentru tinerii fermieri nemțeni 
*În septembrie, plata avansului pentru 30 dosare *Suma alocată este de peste 900.000 euro *Proiecte se mai primesc până pe 31 octombrie 2017 Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a contractat până în prezent peste 36.000 de proiecte de investiții, în valoare totală de 2,16 mili [...]
Alte stiri despre: Neamt
Pârtie!!! Pentru rectificarea bugetară care n-a trecut
Consilierii PSD-LADE, invitaţi să voteze „pentru „ la noua şedinţă extraordinară Primul proiect al şedinţei extraordinare de Consiliu Local, de ieri – „HOTĂRÂRE privind aprobarea rectificării bugetului local al municipiului Piatra Neamţ, pe anul 2017”, a fost singurul dezbătut [...]
Alte stiri despre: Neamt