Comisia Europeană va publica raportul MCV pentru România

raport mcv, românia, comisia europeană, 2017

Comisia Europeană publică, miercuri, rapoartele anuale din cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare privind starea justiției și lupta anticorupție din România și Bulgaria.  


Raportul va fi făcut public de Bruxelles la ora 11.00.  Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a spus că la ora 11.30 va da o declarație referitoare “la progresele din raportul Comisiei, progresele din recomandările MCV”.


Toader a declarat miercurea trecută că printre temele discutate la întâlnirea cu prim-vicepreședintele Comisiei Europene Frans Timmermas a fost raportul MCV și propunerile “sensibile” din legile Justiției. 


Toader a afirmat că au fost discutate evoluțiile înregistrate în îndeplinirea celor 12 recomandări din MCV, în perspectiva faptului că urmează să fie redactat și publicat raportul intermediar privind stadiul îndeplinirii fiecăreia dintre recomandari. 


“Imi exprim convingerea că va fi un raport de parcurs intermediar, echilibrat, obiectiv, care să constate respectivele evoluții, repet, în îndeplinirea fiecăreia dintre cele 12 recomandări”, a menționat ministrul.


Sursă foto politico.eu


 



Mai multe
Comenteaza aceasta stire:
Categorie: Interne Alte stiri despre: actualitatea interna, Romania, politica
Ce se întâmplă cu Dana Grecu? De ce a renunțat la emisiunea de la Antena 3
Dana Grecu, una dintre realizatoarele de la Antena 3, renunță la emisiunea care a consacrat-o. Aceasta a anunțat că ediția de vineri a emisiunii ”La ordinea zilei” este ultima pe care o prezintă în acest format și că nu va mai apărea în fiecare seară. Jurnalista a declarat că se va [...]
Alte stiri despre: actualitatea interna, Romania, politica
Horoscopul săptămânii 20-26 noiembrie 2017. Ceva treabă la birou și niște schimbări
Horoscopul săptămânii 20-26 noiembrie 2017. Previziunile astrale complete pentru fiecare zodie în parte [...]
Alte stiri despre: actualitatea interna, Romania, politica
București: Descoperire macabră în lacul Fundeni din Capitală
Scafandrii au scos, duminică, din lacul Fundeni din București, trupul neînsuflețit al unei femei în vârstă de 40-50 de ani, anunță reprezentanții ISU București-Ilfov, citați de news.ro [...]
Alte stiri despre: actualitatea interna, Romania, politica
Prognoza meteo de luni până miercuri. Cer temporar noros și precipitații mixte
Prognoza meteo de luni până miercuri conform ANM. Vremea va fi normală din punct de vedere termic. Cerul va fi temporar noros și vor apărea și precipitațiile [...]
Alte stiri despre: actualitatea interna, Romania, politica
Atac halucinant la președinte: Pe maimuțoiul Iohannis îl paște pușcăria! Și pe consoarta primă doamnă
O serie de acuzaţii fără precedent  au fost lansate la adresa preşedintelui României, Klaus Iohannis. Un politician cunoscut a precizat că șeful statului este manipulat de „Statul paralel” în numele unor interese obscure puse înaintea interesului naţional. Gelu Vişan susţine într-o [...]
Alte stiri despre: actualitatea interna, Romania, politica
Anunț de ultimă oră despre starea Regelui Mihai! Măsurile luate de medici
Starea de sănătate a Regelui Mihai nu s-a agravat în ultimele zile, se arată într-un comunicat de presă al Casei Regale. Semnele vitale ale Majestății Sale se află pe o platformă constantă. Medicii au administrat o medicație care să ușureze somnul și respirația, se spune în comunic [...]
Alte stiri despre: actualitatea interna, Romania, politica
Oana Zăvoranu a lansat un atac virulent la adresa soției lui Pepe
Oana Zăvoranu a lansat un atac virulent la adresa soției lui Pepe, Raluca. Totul după ce diva a primit un mesaj care nu i-a picat bine, informează cancan.ro. Oana Zăvoranu a primit un cadou neaşteptat, ce a bucurat-o foarte tare. Vedeta îşi dorea de mulţi ani un pisoi care să semene cu Mar [...]
Alte stiri despre: actualitatea interna, Romania, politica
Trageri loto, duminică, 19 noiembrie 2017. Numerele câștigătoare după ora 18.00
Trageri loto. Duminică, 19 noiembrie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. La tragerile loto de joi, 16 noiembrie, Loteria Română a acordat 13.125  de câștiguri în valoare totală de 545.367,61 lei. Mondo News va va prezența numerele câști [...]
Alte stiri despre: actualitatea interna, Romania, politica
Horoscop 19 noiembrie 2017. Răsturnări de situație și activități culturale
Horoscopul zilei de duminică, 19 noiembrie 2017. Previziunile astrale complete pentru fiecare zodie în parte. Taurii au parte de răsturnări de situație Horoscop 19 noiembrie 2017 Berbec (21 martie – 20 aprilie) Revin în discuție cheltuielile comune cu cei dragi vizavi de distracții, da [...]
Alte stiri despre: actualitatea interna, Romania, politica
România v Samoa,18.00,Telekom / Stejarii vor avea parte de o altfel de haka într-un meci test
Naționala de rugby a României întâlnește sâmbătă, de la ora 18.00, în primul meci test al lunii noiembrie, Samoa. Staff-ul tehnic s-a decis asupra celor 23 de jucători care vor intră pe teren. În această partida Mihai Macovei va fi pentru a 40-a oară căpitanul Stejarilor, acesta urmâ [...]
Alte stiri despre: actualitatea interna, Romania, politica