CJ: drumul din Cartierul Arhitecților nu poate fi modernizat din cauza proprietăților. La fel și pista către Ocna

Probabil cel mai circulat drum județean – cel care leagă Sibiul de Cisnădie – nu va cunoaște lucrări serioase de modernizare nici în acest an. Reprezentanții Consiliului Județean, proprietarii drumului, spun că au descoperit pe traseu proprietăți private care ajung până la mijlocul carosabilului.


Porțiunea din DJ 106C care trece prin dreptul Cartierului Arhitecților, de la ieșirea din Sibiu către Cisnădie, este îngust, fără rigole betonate pentru scurgerea apelor pluviale și tasat pe alocuri. Cei care s-au mutat în Cartierul Arhitecților cer și amenajarea de trotuare și iluminat public, investiții care nu pot fi făcute. Cel puțin nu în cursul acestui an.


Conducerea Consiliului Județean Sibiu, instituția care deține acest drum pe care îl administrează prin intermediul SC Drumuri și Poduri SA, spune intenția de a întabula această cale de rulare a scos la iveală faptul că situația proprietății este una complicată. Mai precis, e traseul cuprins între ieșirea din Sibiu și podul peste Seviș, drumul se suprapune pe alocuri peste proprietăți private. În total este vorba de 16 astfel de proprietăți private, care – în unele cazuri – se întind până aproape de jumătatea drumului. “Dar proprietățile nu trebuie să se întindă atât de departe. Este suficient să fie până la marginea drumului pentru a nu mai putea face nimic”, explică Ovidiu Fărcaș, directorul tehnic al CJ Sibiu.

Posibila explicație a unei astfel de situații stă în “graba” întabulărilor realizate după retrocedarea proprietăților confiscate.


Președinta CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, spune că în următoarea perioadă și-ar dori întâlniri cu respectivii proprietari de terenuri, pentru a găsi modalitatea prin care aceștia să cedeze terenurile care oricum se suprapun cu calea de acces. “Nu dorim să ajungem la exproprieri și procese, vom avea mai întâi întâlniri cu proprietarii”, explică Daniela Cîmpean.


Adio, pistă de biciclete către Ocna!


Situația juridică a proprietăților de pe marginea DJ 106C a fost descoperită în urma procesului de întabulare a drumului, în vederea realizării unei piste pentru biciclete pe marginea căii de rulare.

În vara anului 2016, președinta CJ, Daniela Cîmpean, anunța și demararea unui proiect de amenajare a unei piste pentru biciclete între Sibiu și Ocna Sibiului. Proiectul, însă, pare tot mai departe de a mai putea fi realizat. “Către Ocna Sibiului, situația terenului este și mai complicată decât cea înspre Cisnădie, pentru că sunt și mai multe proprietăți care se suprapun peste traseu”, mai declară Daniela Cîmpean.


Post-ul CJ: drumul din Cartierul Arhitecților nu poate fi modernizat din cauza proprietăților. La fel și pista către Ocna apare prima dată în Turnul Sfatului Online.



Mai multe
Comenteaza aceasta stire:
Categorie: Stiri locale din Sibiu Alte stiri despre: Sibiu
Ministerul Justiției, paratrăznet în strategia infractorilor
Spuneam mai deunăzi că perioada postdecembristă este marcată, între altele, de un fenomen specific, nemaiîntâlnit în istoria noastră anume, năpustirea infractorilor de tot soiul la nivel de masă, în frunte cu deținătorii puterii politice, asupra avutului național, concomitent cu infes [...]
Alte stiri despre: Sibiu
USR-iștii strâng semnături pentru salvarea reședinței de vară a Mitropoliților Ardealului
USR Sibiu caută sprijinul sibienilor pentru a pune presiune pe Ministerul Culturii, astfel încât  fosta reședință de vară mitropolitană să intre în rândul monumentelor istorice de clasă A. Ministrul Culturii, George Ivașcu ar trebui să semneze ordinul de clasare pentru această clădi [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Prima Casă 2018. Programul va fi derulat prin intermediul a 15 bănci finanțatoare
Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) anunță lansarea Programului Prima Casa 2018, ca urmare a primirii, din partea Ministerului Finanțelor Publice, a acordului de distribuire pentru plafonul de 2 miliarde lei. În premieră, în acest an alocarea plafonului total î [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Primul meci oficial din 2018 pentru FC Hermannstadt. În deplasare, cu liderul
Primele două clasate din Liga 2 joacă duminică la Călărași, în etapa 22, prima din acest an. Meciul se va disputa duminică, de la ora 15:00, când se vor afla față în față Dunărea Călărași și FC Hermannstadt. Alexandru Pelici, antrenorul sibienilor, susține că întâlnirea cu ech [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Turcan, acuzată de PSD că a stat permanent în spatele mișcării ”Vă vedem”
Social-democrații sibieni susțin printr-un comunicat de presă transmis astăzi că ”acum este clar pentru toată lumea că acţiunea din faţa sediului PSD din Sibiu este una orchestrată politic”, se arată în comunicat. ”În sfârşit, cei care au stat în tot acest timp în spatele miş [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Muzeul Astra, prezent la Târgul de Turism al României cu demonstrații de gătit
Muzeul ASTRA a plecat la Târgul de Turism al României, găzduit în Capitală, cu o echipă de 18 specialiști din cadrul instituției. Standul muzeului măsoară 146 de metri pătrați și este pregătit special pentru demonstrații de gătit, gradene pentru public, dar și cu spații destinate i [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Coordonatorul programului Sibiu Regiune Gastronomică s-a autosuspendat din funcție
La nici patru luni de la instalarea în funcția de coordonator al programului Sibiu Regiune Gastronomică Europeană, Maximilian Drăgan a cerut suspendarea sa din funcție, până la clarificarea unor aspecte din interiorul consorțiului responsabil de implementarea proiectului ce se va derula în [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Raluca Turcan și Dan Barna, la protestul „Vă vedem„
Prim-vicepreședintele PNL, Raluca Turcan și liderul USR, Dan Barna, s-au alăturat astăzi sibienilor care continuă maratonul protestului ”vă vedem din Sibiu”, din fața sediului PSD. După protest, Raluca Turcan a primit un mărțișor cu simbolul ”rezist”. ”Azi nu am avut pancartă, [...]
Alte stiri despre: Sibiu
PSD-iștii acuză: Au aruncat cu cocktail Molotov în sediu!
Inspectoratul Judeţean de Poliţie Cluj face cercetări, vineri, după ce persoane necunoscute ar fi încercat să incendieze sediul PSD din Cluj-Napoca, membrii partidului reclamând că au găsit uşa şi pereţii stropiţi cu benzină, dar şi urmele unor cocktailuri Molotov, anunță News.ro. P [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Primul proiect din fonduri europene: Sibiul va avea prima școală cu un sistem de gestionare a energiei
Cu 40% este estimată scăderea consumului de energie din surse neregenerabile la Liceul “Constantin Noica” din Sibiu. Pentru eficientizarea energetică a clădirii acestui liceu tocmai a fost semnat contractul de finanțare din fonduri europene, primul de acest fel din Regiunea Centru [...]
Alte stiri despre: Sibiu