Cinci noi Programe naţionale de screening

TUBERCULOZA

Peste 15 milioane de euro vor fi utilizate în domeniul tuberculozei, pentru ”Organizarea de programe de depistare precoce (screening), diagnostic şi tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente”.

În cadrul proiectului, care va dura maxim 5 ani, un număr de 500 de cadre medicale vor beneficia de programe de formare şi 70.000 persoane vor beneficia de servicii de sănătate de prevenire, depistare precoce (screening), diagnostic şi tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente. Este prevăzut ca, 90% din persoanele care vor intra în program să provină din regiuni mai puţin dezvoltate ale României. Toţi pacienţii trataţi vor fi reevaluaţi periodic.

ONCOLOGIE

Vor fi alocate 47 de milioane de euro pentru programul naţional de depistare a cancerului de col: în prima fază vor fi alocate 5 milioane de euro pentru elaborarea metodologiei programelor de prevenţie, depistare precoce, diagnostic şi tratament precoce al cancerului de col uterin (HPV/ Babeş Papanicolau) şi pentru formarea personalului medical care va fi implicat în derularea acestor programe. Fondurile vor mai fi utilizate pentru activităţi de informatizare suport al bazelor de date ale screeningului integrate cu sistemele informatice ale programului naţional, precum şi pentru monitorizarea la nivel naţional şi controlul implementării programelor de prevenţie, depistare precoce, diagnostic şi tratament precoce al cancerului de col uterin.


Post-ul Cinci noi Programe naţionale de screening apare prima dată în Graiul Maramuresului.



Mai multe
Comenteaza aceasta stire:
Categorie: Stiri locale din Maramures Alte stiri despre: Maramures
Etapă în capitală pentru echipele băimărene
• Steaua Bucureşti – Ştiinţa Explorări Baia Mare • Azi, 18 octombrie, de la ora 16.30, Ştiinţa Explorări va întîlni în deplasare Steaua Bucureşti, în cadrul etapei a III-a a campionatului diviziei A1 de volei masculin. Partida va fi arbitrată de George Grădinaru (Galaţi) şi [...]
Alte stiri despre: Maramures
Seară turcească
Astăzi, 18 octombrie, de la ora 17, în Sala de Conferinţe a Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” din Baia Mare va avea loc o seară interculturală turcească intitulată „Aşure Day: Turkish Food&Music”. Evenimentul constă într-un moment muzical şi degustare de gastronomie [...]
Alte stiri despre: Maramures
Nunta fără lacrimi
Din cînd în cînd, auzim că se mai face cîte o nuntă aşa-zis tradiţională, evenimentul este atît de rar încît de regulă îl scriem la ziar, însă nici aceste nunţi nu sînt cu adevărat precum au fost cele ţărăneşti, ci suferă modificări, au o anumită regie, nu mai păstrează a [...]
Alte stiri despre: Maramures
Două puncte pierdute
• CSM Şcolar Reşiţa – CS Minaur Baia Mare II 29-29 (13-12) • Echipa secundă a CS Minaur a ratat cele trei puncte la mustaţă, băimărenii revenind doar cu un punct din deplasarea de la CSM Şcolar Reşiţa. Oaspeţii au condus cu trei goluri cu trei minute înainte de final (26-29), [...]
Alte stiri despre: Maramures
Expoziţie de ovine la Şomcuta Mare
În ultimii ani, oraşul Şomcuta Mare a devenit un punct de reper al crescătorilor de ovine din Maramureş. Deodată cu trecerea ediţiilor, expoziţia a căpătat un interes tot mai mare, nu doar din punct de vedere al exemplarelor valoroase prezentate de fermieri, ci şi prin aducerea în contac [...]
Alte stiri despre: Maramures
Luca a fost botezat tocmai de salvatorii lui
Scriam cu ceva timp în urmă despre un băieţel găsit pe marginea unui râu de pe Calea Mireşului (Şomcuta Mare), înfăşurat într-un sac de rafie şi abandonat de mama lui, imediat după naştere. Băieţelul a fost adus la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” din Baia [...]
Alte stiri despre: Maramures
Băimăreni premiaţi în Galaţi
La Concursul naţional de film etnografic şi ima­gini document „Ipostaze etnografice 2017”, care s-a desfăşurat la Galaţi între 9 şi 11 octombrie 2017, organizat de Centrul cultural „Dunărea de Jos”, profesorul etnolog Pamfil Bilţiu din Baia Mare a obţinut Premiul I cu film [...]
Alte stiri despre: Maramures
Termenul de plată pentru prima rată a impozitului pe veniturile din activităţi agricole
Persoanele fizice care obţin venituri impozabile din activităţi agricole trebuie să plătească 50%, din impozitul datorat pentru anul 2017 pînă la data de 25 octombrie 2017. Este vorba de persoanele fizice care obţin, individual sau într-o formă de asociere, fără personalitate juridică, [...]
Alte stiri despre: Maramures
Un proiect bilateral pentru Seini
Oraşul Seini a primit vizita unei delegaţii din oraşul înfrăţit Kalush-Ucraina, formată din Kuziv Oleh, şef în cadrul biroului proiecte, Hryniv Ivanna, directorul Departamentului Cultural, Dumenko Mariana, inspector birou proiecte şi Luzhna Khrystyna. Scopul acestei vizite a constat în fi [...]
Alte stiri despre: Maramures
Vitezomani sancţionaţi de poliţişti!
• 71 de sancţiuni contravenţionale, de peste 37.000 lei, şi 7 permise reţinute • Multe accidente rutiere se produc din cauza faptului că şoferii se grăbesc să ajungă la destinaţie. Economia de timp este nesemnificativă raportată la riscul pe care şi-l asumă cei care circulă cu vit [...]
Alte stiri despre: Maramures