Ce facem în weekend?

Muzică, mâncare și dans. Așa se anunță acest sfârșit de săptămână la Sibiu. În cazul în care nu știți ce ați putea face în aceste zile, vă dăm noi câteva sugestii.


Vineri, 15 septembrie


Încă de la primele ore ale dimineții, dacă veți ajunge în Piața Mică veți observa mai multe corturi albe. Ei bine, până în 17 septembrie, va avea loc „Sibiu Book Festival”, de unde musai să vă cumpărați o carte, la un preț bun.


Astăzi s-a dat startul competiției de dans „Transylvanian Grand Prix”, la Sala Transilvania. Sute de dansatori se vor întrece în fața spectatorilor până duminică. Concursurile vor începe în fiecare zi de la ora 11:00 și vor ține până seara, la 20:30.


Pe Strada Cetății se va desfășura „Foodie – street food cuisine” începând de astăzi, până duminică. Pe lângă mâncarea cu specific stradal, de acolo nu va lipsi buna dispoziție și muzica. Printre cei care vor „anima” atmosfera se numără și Sarmale Reci.


Începând cu ora 19:00, la Sala Thalia va fi un spectacol de dans contemporan, al Teatrului de Balet Sibiu „Peer Gynt”, în cadrul Sibiu Opera Festival.


Sâmbătă, 16 septembrie


De la 10:00, în Piața Mică se deschide „Sibiu Book Fest Festival”, așa că dacă încă nu ați apucat să vă puneți la curent cu tot ce înseamnă carte, încă aveți o șansă. Tot de la primele ore ale dimineții puteți testa unul dintre preparatele de la „Foodie- street food cuisine”, de pe strada Cetății.


Începând cu ora 11:00, la Sala Transilvania va continua competiția de dans „Transylvanian Grand Prix”, urmată de o gală finală.

Cei mici sunt așteptați la Atelierul de meștirilit la Teatrul Gong de la ora 10:00 și de la 12:00. Acolo, își vor da frâu liber imaginației și își vor pune mânuțele la contribuție. Tot acolo, de la ora 18:00, se va pune în scenă spectacolul Aventurile lui Pinocchio”.


Ediția din acest an a Transylvanian Grand Prix va avea loc între 15 și 17 septembrie, la Sala Transilvania. Concursurile vor începe în fiecare zi de la ora 11 până la ora 20:30, sâmbătă de la 9 la 23:30 și duminică de la 9 la 22. Galele finale ale competiției vor avea loc sâmbătă și duminică.

Începând cu ora 19:00, la Sala Thalia va avea loc TRIO VENTO DELL’EST- Germania, parafraze muzicale din opera, în cadrul Sibiu Opera Festival.


Duminică, 17 septembrie


Majoritatea evenimentelor enunțate mai sus se încheie astăzi, așa că mai aveți o șansă să profitați de ele.

Competiția de dans Transylvanian Grand Prix își va alege astăzi câștigătorii în cadrul galei de premiere. Totodată, astăzi mai puteți gusta din mâncarea de la „Foodie – street food cuisine” sau să cântați împreună cu artiștii preferați, invitați la festivalul de pe strada Cetății.


De la ora 11:00, la Teatrul Gong, se reia piesa de teatru pentru copii „Aventurile lui Pinochio”, de unde cei mici pot trage morala poveștii.


În Muzeul Astra, are loc Ziua Recoltei. Acolo, o gospodină din Rășinari va găti mai multe rețete specifice toamnei cum ar fi zacuscă și plăcintă cu măr. Pe lângă asta vizitatorii vor putea cumpăra diferite gemuri și siropuri naturale.

Cu prilejul aniversării a 10 ani de când Sibiu și Luxemburg au fost capitale culturale europene, la Biserica Evanghelică va avea loc un concert de orgă, începând cu ora 18:00.


Post-ul Ce facem în weekend? apare prima dată în Turnul Sfatului Online.



Mai multe
Comenteaza aceasta stire:
Categorie: Stiri locale din Sibiu Alte stiri despre: Sibiu
PNL și USR au depus moțiune împotriva ministrului Transporturilor
Liderul deputaților liberali Raluca Turcan a anunțat, marți, în plenul Camerei, depunerea unei moțiuni simple, inițiată de PNL și USR, intitulată “Infrastructura de transport a României sub domnia intereselor PSD. Deziluzie, demagogie și descurajare”. “Este o moțiune si [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Zeci de saci de gunoaie, adunați de voluntari din munții Sibiului. Și un butoi de 200 de litri
Munții noștri se sufocă sub munți de gunoaie. Este realitatea cu care se confruntă zi de zi adevărații montaniarză, cei care merg pe culmi cu saci de gunoi în bagaj, ca să adune ce lasă alții în urma lor. Asta au făcut, în acest week-end, voluntarii asociației EcoDrumeții Montane. C [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Concluziile anchetei interne de la Pediatrie, după imaginile pe internet în care un copil cerea mâncare
Conducerea Spitalului de Pediatrie din Sibiu a făcut publice primele rezultate ale anchetei în cazul copilului fotografiat de o mămică în codiții precare. Majoritatea acuzațiilor sunt respinse sau considerate nefondate. La sfârșitul lunii august, pe o rețea de socializare erau publicate ma [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Cazan: Salut decizia președintelui Iohannis de a amâna vizita în Ucraina
Senatorul PNL Mircea Cazan susține că președintele Klaus Iohannis a specificat faptul că nu a anulat vizita în Ucraina, ci doar a amânat-o în semn de protest.  ”Este evident faptul că legea educației adoptată în Ucraina contravine bunelor intenții reciproce  şi a  respectului  pen [...]
Alte stiri despre: Sibiu
ULBS investește într-un nou cămin studențesc de 200 de locuri
Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu a preluat de la Primăria Sibiu un imobil în care a funcționat Grupul Școlar de Construcții și după o serie de reparații capitale și modernizări acesta va fi dat în folosință drept cămin studențesc. Rectorul ULBS, Ioan Bondrea, spune că sper [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Concurs național de tir cu arcul în Muzeul din Dumbravă
Federația Română de Arc Tradițional și Field, Muzeul ASTRA și Clubul Sportiv Vektor organizează în perioada 30 septembrie – 1 octombrie Concursul Național 3D din Sibiu. Acest concurs de tir cu arcul, primul de acest gen din orașul Sibiu, se va desfășura într-o locație deosebită, cu [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Duathlon Challenge, aproape 250 de participanți în ciuda ploii (P)
În ciuda ploii care s-a mai domolit abia după ora 9 dimineața, aproape 250 de sportivi au alergat și pedalat sâmbătă, 23 septembrie, în cadrul Duathlon Challenge. Înscrişi la cele 9 categorii de concurs, pe 2 curse, de asfalt şi offroad, participanții au concurat pe un traseu care porne [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Poliția locală va ridica și mașinile parcate pe locurile rezervate persoanelor cu handicap
Legislația locală a Sibiului va fi modificată, astfel încât, de la începutul lunii octombrie, polițiștii locali să poată dispună inclusiv ridicarea mașinilor parcate neregulamentar pe locurile rezervate persoanelor cu handicap. Reluată de la 1 aprilie 2017 în cadrul Serviciului de Poli [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Schimbare la conducerea Aeroportului: consultant pasionat de chitară-bas propus pentru funcția de președinte
În urma selecției noilor membri ai Consiliului de administrație al Regiei autonome Aeroportul internațional Sibiu, pentru funcția de președinte al CA este propus Gabriel Tischer. Manager de proiecte și consultant în management, Gabriel Tischer este cunoscut sibienilor și drept basistul form [...]
Alte stiri despre: Sibiu
A condus un moped fără a deţine permis. Polițiștii reamintesc condițiile legale în care puteți conduce un moped
Pentru că în ultimul timp polițiștii se confruntă cu numeroase situații în care diferite persoane conduc un moped fără a deține permis sau fără ca acesta să fie înregistrat, reprezentanții IPJ  reamintesc sibienilor condițiile legale pe care aceștia trebuie să le îndeplinească. [...]
Alte stiri despre: Sibiu