Cardurile de sănătate se schimbă. Cum vor intra românii în posesia noilor carduri

Cardurile de sănătate se schimbă. Cum vor intra românii în posesia noilor carduri

Cardurile de sănătate se schimbă. CNAS a anunțat că toți românii vor primi alte carduri de sănătate în decursul acestui an, cele vechi fiind anulate. Mai precis, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a anunţat că va tipări carduri noi, deoarece unele documente vor expira.


“Românii deţin peste 14 milioane de carduri de sănătate, dintre care aproape două milioane nu au fost încă activate de titulari’‘- potrivit Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.


Primele carduri emise îşi pierd anul acesta valabilitatea, fapt pentru care vor fi înlocuite cu altele noi. Asiguraţii le vor primi tot prin intermediul Poştei Române, iar dacă nu le vor sosi la timp vor putea utiliza vechile carduri.


De la emiterea cardului de sănătate sistemul prin care acestea sunt utilizate a căzut de nenumărate ori punând în dificultate atât doctorii care trebuiau să introducă în sistem datele, dar și pe bolnavi, care în unele cazuri nu au putut fi consultați. Chiar și așa, la fiecare cădere a sistemului.


Mai multe
Sursa ph-online.ro
Comenteaza aceasta stire:
Categorie: Stiri locale din Prahova Alte stiri despre: Prahova
Astazi, la "Cu ochii pe tine", pe Prahova TV/ Invitati reprezentantii partidei Romilor, filiala Prahova
In editia de astazi a emisiunii "Cu ochii pe tine" sunt invitati doi reprezentanti ai Partidei Romilor, filiala judeteana Prahova. Acestia sunt presedintele Ionel Marghiolescu si vicepresedintele Ion Micuta. Impreuna cu moderatorul Cristi Mateescu, cei doi lideri ai Partidei Romilor Pro-Europa, filial [...]
Alte stiri despre: Prahova
BOMBA ANULUI! Dosarul Cosma este ILEGAL! / Document
Cel mai mediatizat dosar al anului, cel in care sunt anchetati Vlad si Mircea Cosma, se dovedeste a fi fost deschis si instrumentat ILEGAL! La temelia acestui dosar stau probe si interceptari obtinute de procurorii de la DNA Ploiesti si folosite in baza protocolului DNA-SRI, protocol pe care Curtea [...]
Alte stiri despre: Prahova
A murit cea mai în vârstă persoană din lume: era născută în secolul 19
Nabi Tajima, cea mai bătrână persoană din lume, o japoneză de 117 ani și opt luni, a murit, sâmbătă, în orașul Kikai, din sudul țării. Nabi Tajima a murit din cauze naturale, în spitalul în care era internată din luna ianuarie, potrivit Antena 3. Femeia era născută pe 4 a [...]
Alte stiri despre: Prahova
Atenție! Cât va costa un sejur de 1 Mai, pe litoralul Mării Negre
Românii care merg la mare de 1 Mai vor plăti, în medie, 955 de lei pe cameră pentru trei nopţi, cele mai căutate fiind staţiunile Mamaia, Mamaia Nord, Vama Veche şi Eforie Nord. Cel mai scump pachet achiziţionat a fost la un hotel de 5 stele din Mamaia, la un preţ de 2.024 de lei, iar cel [...]
Alte stiri despre: Prahova
A murit fiul lui Nelu Ploieșteanu. Acesta avea doar 32 de ani
Băiatul cântărețului Nelu Ploieșteanu, Mihăiță, a murit. Familia artistului este îngenuncheată de durere, mai ales că băiatul era singurul fiu, pe lângă alte patru fete. Mihăiță era imobilizat la pat, fiind bolnav de tetrapareză spastică. Fiul de 32 de ani al lui Nelu Ploieşteanu [...]
Alte stiri despre: Prahova
Un ploiestean s-a stropit cu benzina si a amenintat ca-si taie gatul! Barbatul s-a blocat intr-o masina, pe strada Moloveanu Marian
Tentativă de suicid în Ploiești! Serviciul Județean de Ambulanță Prahova a anunțat că un bărbat s-a încuiat într-o mașină pe strada Moldoveanu Marian și își ținea cuțitul la gât. Se pare că bărbatul se și stropise cu o soluție inflamabilă. La fața locului s-a deplasat un ech [...]
Alte stiri despre: Prahova
Mărturiile piloților români, care s-au întâlnit cu OZN-uri: Au semnat să TACĂ
Profesorul dr. Dan Farcaș a vorbit în emisiunea „Voi cu Voicu”, de la Antena 3, despre întâlnirile piloților români cu extratereștrii, dar și de ce aceștia erau obligați să tacă.   „Există un pilot în Arad, încă trăiește, e către 90 de ani, are mintea limpede. AM discut [...]
Alte stiri despre: Prahova
Veste bună pentru bugetari: Ar putea avea o nouă zi liberă
Românii ar putea avea o nouă zi de sărbătoare. Cel puțin asta arată un proiect legislativ depus, recent, la Senat. Inițiativa vine din partea unui senator PSD. Prin această nouă sărbătoare acesta și-a propus să responsabilizeze cetățenii, să amplifice moștenirea culturală și să&n [...]
Alte stiri despre: Prahova
DNA Ploiesti, in top 3 cele mai SLABE unitati din tara!
Sorina Matei prezintă datele oficiale care arată eficienţa DNA în ultimii ani. Jurnalista contrazice discursul Laurei Codruţa Kovesi de la bilanţul pe 2017, pe baza datelor furnizate chiar de DNA.   "Pentru că în bilanţul din 2017 prezentat de DNA/L.C. Kovesi, spre deosebire de bilanţul [...]
Alte stiri despre: Prahova
PROGNOZA METEO: Schimbările climatice se vor resimţi dramatic în această vară, sistemul este perturbat
Climatologii spun că vom avea o vară cu vreme schimbătoare, cu temperaturi ridicate în timpul zilei, furtuni intense si chiar inundatii - seara.  PROGNOZA METEO:  "Furtunile din această vară vor fi mai intense, precipitatiile deja sunt mai intense. Valurile de caldura vor fi s [...]
Alte stiri despre: Prahova