Caravana SMURD

Sâmbătă şi duminică, maramureşenii sunt invitaţi să calce pragul Caravanei S.M.U.R.D., care va fi amplasată, sâmbătă, 16 iunie, în Baia Mare, Piaţa Millennium, iar duminică, în centrul oraşului Târgu Lăpuş.

Caravana constă în deplasarea unui centru de formare mobil, în care se vor organiza cursuri de instruire a populaţiei pentru acordarea de prim ajutor în situaţii de urgenţă. Centrul mobil este construit special pe structura unui tir, are o sală de şcolarizare, cu o capacitate de 40 de persoane, şi este dotat cu toate echipamentele medicale şi de prim ajutor, dispozitive portabile, inclusiv simulatoare, ce permit instruirea eficientă a cursanţilor în cele mai noi tehnici de acordare a primului ajutor.


Post-ul Caravana SMURD apare prima dată în Graiul Maramuresului.



Mai multe
Categorie: Stiri locale din Maramures Alte stiri despre: Maramures
Legenda generalului
Pe un câmp de instrucţie, din cartierul Fratelia din Timişoara, în pauza în care mâncam pâine cu marmeladă, maiorul ne-a povestit ceva despre un general, bănăţean se pare, care a ajuns până în America. Maiorul era un om citit. El mi-a adus în cazarmă romanul „Dulce ca mierea e [...]
Alte stiri despre: Maramures
Şcoala Planetelor
În perioada 29 iunie – 1 iulie, zilnic între orele 10-18, la mall-ul VIVO din Baia Mare, va avea loc Şcoala Planetelor. Pot participa copii cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani. Activităţile sunt gratuite pe bază de programare telefonică (0760-896.868) sau în limita locurilor dispon [...]
Alte stiri despre: Maramures
A început sezonul afinelor pe Cavnic
Culegătorii de fructe de pădure şi-au intrat în aceste zile din plin în activitate, deoarece a început sezonul afinelor sălbatice. Astfel, pe dealurile din zona Cavnic, recunoscute pentru delicioasele fructe care cresc acolo, au apărut culegătorii sezonieri. Aceştia îşi câştigă traiul [...]
Alte stiri despre: Maramures
Tabăra de vară „MuntzoMania”
Tabăra de vară „MuntzoMania” se desfăşoară în 12-16 iulie. Aceasta va avea loc la cabana Icoana, din Cavnic, şi se adresează copiilor cu vârste între 8 şi 14 ani împliniţi. Conţine activităţi diverse de cunoaştere, relaxare şi conexiune cu şi în natură. Locuri limitate. Îns [...]
Alte stiri despre: Maramures
Debut în poezie: Jurnalul din oglindă
Inspectorul şcolar Adriana Meşter, profesor de limba şi literatura română, şi-a făcut debutul în poezie. La o zi după aniversarea zilei sale de naştere, prof. dr. Adriana Meşter a ales să-şi lanseze volumul de poeme “Jurnalul din oglindă”. Odată cu acest debut, Adriana Meşter “ [...]
Alte stiri despre: Maramures
Denisa Bolba
Elevă în clasa a X-a la Colegiul Naţional “Vasile Lucaciu” din Baia Mare, Denisa Bolba a câştigat recent concursul de poezie, “Arhanghelii”, organizat la Biblioteca Judeţeană “Petre Dulfu” din Baia Mare de Departamentul pentru Cultură din cadrul Episcopiei Greco-Catolice de Maram [...]
Alte stiri despre: Maramures
Simboluri patrimoniale maramureşene
O şură a devenit spaţiul perfect pentru o expoziţie de pictură şi arhitectură a elevilor de la Colegiul de Arte din Baia Mare. Liceenii din clasele a IX-a, a X-a şi a XI-a de la Secţia Pictură şi Arhitectură şi-au expus creaţiile în Şura Gospodăriei Preluca amplasată în Muzeul Sat [...]
Alte stiri despre: Maramures
Taekwon-do GI DO Pronetis Baia Mare, şase titluri de vicecampioni
În perioada 15-16 iunie, secţia clubului GI DO Taekwon-do Pronetis Baia Mare, pregătită de instructorul Rogoz Ionuţ, a participat, reprezentată fiind de 7 sportivi la competiţia internaţională de Taekwon-do „International Romanian Open Tournament”. Un număr de 350 de sportivi d [...]
Alte stiri despre: Maramures
Sat şi societate în Iaşi
După Iaşi şi Baia Mare, expoziţia itinerantă „Sat şi societate: 1918-2018” a fost vernisată la Tg. Jiu. Piese etnografice din patrimoniul a trei muzee: Complexul Muzeal Naţional „Moldova”, Muzeul Judeţean „Alexandru Ştefulescu” Gorj şi Muzeul Judeţean de Etnog [...]
Alte stiri despre: Maramures
Festivalul Luminii
De Sânziene, la Borşa, are loc Festivalul Luminii. Este un spatiu de manifestare artistică a tinerelor talente. Atmosfera minunată va fi creată de iluminatul “felinarelor” aprinse, realizate de tinerii de la Consiliul Elevilor Liceului Borşa şi va fi completată de lansarea de lampioane. [...]
Alte stiri despre: Maramures