BANI, AFACERI, INFLUENŢE • Despre cum îi doare pe unii imaginea

Aceia care s-au cocoţat pe scara puterii au deprins o preocupare interesantă (dacă nu hilară), dusă la rang de prioritate despre cum arată, vorbesc, gesticulează şi, mai ales, cât de bine dau pe sticla TV-ului. Cu alte cuvinte, se străduiesc din răsputeri să fie frumoşi şi să pozeze în dăştepţi! În lipsa lor, nici iarba nu creşte, nici frunzele nu mai stau aliniate în copaci. Interesul pentru ima­gine al politicienilor creşte proporţional cu mărimea rangului social. Îşi doresc să se oglindească în ochii şi minţile alegătorilor într-o lumină ce nu le aparţine pentru că nu o au şi nici nu o vor avea vreodată, doresc să pară ceea ce nu sunt şi nici nu pot ajunge. Mulţi dintre ei sunt mult prea mici şi prea mărunţi pentru a fi ceea ce încearcă să fie. Joacă un rol plăsmuit încercând să ne transmită preocuparea lor pentru interesul general, pentru binele nostru, al celor mulţi. Se înfundă în explicaţii lipsite de noimă şi ne ameţesc cu (ne)priceperea la tot şi în toate. Marea parte dintre deţinătorii vremelnici ai puterii nu pot conjuga verbul a face, aşa că se rezumă la a da… bine!

Se uită politicianul nostru în oglindă şi îşi zice: ”Doamne, fain îs, cât sunt de deştept! Ce puternic sunt!” Iar despre ceilalţi: ”Cine se crede ei? Le arăt eu lor! Cum îndrăzneşte să se pună cu mine?!” Gravitatea unei astfel de stări vine din procesul de promovare a politicianului ieftin, care crede tot ce-şi zice, ba mai şi adaugă câte ceva pe măsură ce-şi îmbogăţeşte vocabularul cu cuvinte noi. Pentru a-i fi confirmate atributele pe care şi le arogă, se înconjoară cu adulatori-trepăduşi, specimene cu sarcini precise în zgândărirea orgoliului: ce bine le zice şefu’, ”că cum le zice el mai rar, nenicule”, da ce ţoale mişto, ce freză şi sprâncene… Şi iacă aşa, le sporeşte stima de sine mai ceva ca zmeului coada. Politicianul dâmboviţean se zbate într-o luptă a lui, cu neputinţa, neştiinţa şi lipsa de expertiză, într-o lume aflată dincolo de realitate. Nu importă elucubraţiile debitate, contează doar cantitatea de vorbărie!

Politicianul zilelor noastre se află mereu în luptă cu oricine se încumetă să-i stea în cale, iar dacă adversarii nu se anunţă, îi inventează. În ultimii ani politica nu mai are ca miză viaţa socială şi economică, necazurile şi neajunsurile celor mulţi, educaţia, normalitatea socială, buna convieţuire între cetăţeni. Miza politicianului răpus de pofta de imagine este doar el şi ai lui, aşa că se bate pentru interese personale: cine-i mai penal, cine are dreptul de a fi la putere, care-i mai tare-n clanţă, cine să respecte legea, cine trebuie mazilit. Odată găsit oponentul, îşi aşează liniile de trepăduşi ca Napoleon armata şi porneşte la lupta pentru imagine, uitând cu de­să­vârşire de sarcinile funcţiei pe care a dobândit-o: securitatea socială, stoparea bejaniei naţionale, asigurarea climatului optim pentru mediul de afaceri, măsuri pentru atingerea performanţei educaţionale, sporirea nivelului de trai, recuperarea decalajelor faţă de ţările occidentale etc. Este tot mai greu de explicat cum, într-o economie aflată în expansiune, numărul săracilor creşte, nivelul de trai scade, iar securitatea socială se diminuează. România cunoaşte o divergenţă accentuată între consum şi procesul investiţional, iar politica fiscală este pro-ciclică. Intervenţiile de natură fiscală făcute în 2017 exercită presiuni asupra bugetului consolidat, cu riscuri de adâncire a deficitului. Reaşezarea indicatorului în parametrii asumaţi (sub 3%/an) implică reajustări fiscale care, în traducere liberă, înseamnă o creştere a presiunii fiscale prin majorarea unor impozite sau taxe. Semnale serioase în această dihotomie au venit dinspre instituţii specializate, demne de crezare. Dar cine să le înţeleagă?

Mare minune că mai există oameni care au energia şi curajul de a întreprinde afaceri, oameni încăpăţânaţi să lupte şi cu deciziile haotice, adesea nefundamentate, emise de eminenţii repetenţi! Arealul afacerilor se caracterizează printr-o concurenţă acerbă, presurizată şi de comportamentul, uneori injust şi neloial, al multinaţionalelor. Întreprinzătorul mioritic nu se poate opune forţei financiare şi influenţei politice pe care le deţin marile corporaţii, oricât ar fi el de voinic. Cu toate opreliştile, mioriticul nu renunţă la luptă, chiar dacă este inegală, precum flăcăul moldovean din Mioriţa! Mirarea sporeşte când îi vedem pe unii dintre ”ai noştri” cum reuşesc să crească, să se dezvolte, să creeze locuri de muncă pe fondul scăderii interesului faţă de muncă. Lipsa de atracţie a muncii este întreţinută, în bună măsură, de măsurile sociale haotice, de ajutoarele sociale date ”la normă”, fără analize temeinice asupra nevoii sociale reale. Ei, capitaliştii autohtoni, sunt aceia care duc economia pe trend-ul crescător, ei susţin bugetul, ei aduc valoarea adăugată economiei. Cine-i sprijină? Politrucul ahtiat de imagine?

Dacă cei aflaţi la putere s-ar apleca înspre economie şi nu înspre oglindă, dacă s-ar preocupa de elaborarea strategiilor economice şi sociale şi nu s-ar deda la ”cocoşeli” politice, dacă ar creşte interesul pentru mediul de afaceri şi nu spre răfuieli personale, dacă ar simţi nevoia de a respecta mai mult legea decât propriul sine, dacă ar exista un minim de interes pentru starea poporului şi nu spre cea personală, poate că lucrurile ar sta cu totul altfel. Ce ne facem cu ei, nea Iancule? Îi mai ţinem în ”… lupte seculare, care au durat aproape treizeci de ani”?

Conf. univ. dr. ec. Vasile BÎRLE


Pentru mai multe analize marca Prodatacons, urmăriţi paginile economice ale cotidianului ”Graiul Maramureşului”, accesaţi http://www.prodatacons.ro sau vizitaţi pagina oficială de Facebook Prodatacons.


Post-ul BANI, AFACERI, INFLUENŢE • Despre cum îi doare pe unii imaginea apare prima dată în Graiul Maramuresului.



Mai multe
Categorie: Stiri locale din Maramures Alte stiri despre: Maramures
În America, pentru cauza românească
În aprilie 1917, o delegaţie de români transilvăneni, alcătuită din Vasile Stoica,Vasile Lucaciu şi Ioan Moţa, a ajuns în Statele Unite ale Americii, unde a desfăşurat o activitate neobosită în favoarea cauzei unirii românilor. Misiunea a fost constituită prin Ordinul Marelui Cartier [...]
Alte stiri despre: Maramures
Abonamente la CS Minaur
Clubul Sportiv Minaur dă startul la abonamentele pentru sezonul com­petiţional 2018/ 2019. Începând cu data de 23 iulie 2018, doritorii pot rezerva abonamente la sediul CS Minaur, până la debutul noului sezon. Conform HCL NR. 425/2018, privind aprobarea abonamentelor şi biletelor pentru accesu [...]
Alte stiri despre: Maramures
Zilele spiritualităţii şi culturii la Mănăstirea “Sfânta Ana” Rohia • Făclii de Centenar – Preotul ctitor Nicolae Gherman şi Monahul Nicolae Steinhardt
Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului, Mănăstirea “Sfânta Ana” Rohia, Mănăstirea “Acoperământul Maicii Domnului” Rohiiţa şi Parohia Ortodoxă Rohia organizează, în Anul omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi Anul comemorativ al făuritorilor Ma [...]
Alte stiri despre: Maramures
28 – 30 septembrie • Târgul naţional pentru artizanat
Începând de luni, 23 iulie, ora 10, micii artizani şi meşteşugari din România se pot înscrie în Programul naţional multianual pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului, gestionat de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MMACA). Programul se adresează [...]
Alte stiri despre: Maramures
Poliţiştii au recuperat peste 10.000 de lei sustraşi dintr-o locuinţă
• Contracararea infracţiunilor contra patrimoniului • Soluţionarea cu operativitate a unui furt dintr-o locuinţă, din Suciu de Sus, subliniază încă o dată implicarea şi profesionalismul poliţiştilor care investighează astfel de cazuri. Fapta a fost sesizată duminică, 15 iulie, în [...]
Alte stiri despre: Maramures
Alocaţii pentru asistenţii persoanelor cu handicap
Asistenţii persoanelor cu handicap accentuat vor primi bani mai mulţi. Printr-un proiect de Ordonanţă de Urgenţă aprobat de guvern, s-a stabilit introducerea alocaţiei lunare pentru asistentul personal profesionist care are în îngrijire un adult cu handicap, astfel încât acesta să poată [...]
Alte stiri despre: Maramures
Informare • Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Maramureş
anunţă sistarea antrenamentelor de înot şi a orelor pentru programul cu publicul, doritori de mişcare, în bazinul de înot ”Gheorghe Demeca”, în perioada 23 iulie – 16 septembrie 2018. În perioada amintită se vor efectua reparaţii capitale la sistemul de încălzire şi filtrare [...]
Alte stiri despre: Maramures
Ionuţ Botezatu alături de fani
Cu o frecvenţă tot mai mare în ultimii anii componenţii vicecampioanei României se implică în viaţa comunităţii. Pornind de la ideea găzduirii Porţilor Deschise, la materialele promoţionale acordate susţinătorilor dar şi pentru susţinerea unor cauze nobile sau ale unor meciuri ale p [...]
Alte stiri despre: Maramures
Tabăra de vară „Icoana din sufletul copilului”, Biserica „Naşterea Domnului” din Baia Mare, la a doua ediţie
În prima săptămână a lunii iulie, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, şi cu sprijinul Consiliului Judeţean Maramureş, la Biserica „Naşterea Domnului” din Baia Mare, s-a desfăşurat cea de-a doua ediţie a Taberei de vară „Ic [...]
Alte stiri despre: Maramures
Invitaţie la Rivulus Dominarum
În decursul celor 26 de ani de activitate, Camera de Comerţ şi Industrie Maramureş a organizat peste 150 de manifestări expoziţionale, dar cea mai importantă expoziţie şi cu cele mai multe ediţii este Rivulus Dominarum. Manifestarea, ajunsă la ediţia a XXVI-a, a reunit până acum peste [...]
Alte stiri despre: Maramures