Banatul și Moldova, în fruntea olimpicilor la pregătirea teoretică în sport


Cea de-a XIII-a ediție a Olimpiadei Naționale de Pregătire Sportivă Teoretică s-a desfășurat la sfârșitul săptămânii la Târgu-Mureș. Ediția n-a fost catalogată una cu ghinion, ținând cond de numărul ediției. Aceasta a fost mai degrabă una foarte reușită, evident cu atât mai mult pentru câștigători. Cei 126 de elevi participanți și profesorii însoțitori din 36 judete și din municipiul București au avut parte de un program bogat. Aceștia au beneficiat de atenția oferită de către organizatori. Participanții, elevi din învățământul vocațional sportiv prezenți la această competiție și-au etalat cunoștințele în pregătirea sportivă teoretică, dar au avut ocazia și să viziteze câteva puncte de atracție mureșene, cum a fost vizita la Cetatea Medievală Sighișoara, sau cea de la Grădina Zoologică din Târgu-Mureș.


Festivitatea de deschidere a avut loc la Teatrul Ariel din Târgu-Mureș, care a avut de aseemenea un bogat program. După discursurile lui Ioan Macarie, inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Mureș, al lui Alin Păunescu, inspector general în cadrul Ministerului Educației Naționale, prof. univ. dr. Nicolae Neagu, șeful Disciplinei Științele Motricității din cadrul Universității de Medicină și Farmacie (UMF) din Târgu Mureș i-a prezentat pe membri Comisiei Centrale de Organizare și Evaluare, al cărui președinte de onoare este.


„Ne bucurăm să organizăm această ediție la Târgu-Mureș și dorim tuturor participanților succes în competiţie. Este o competiție în care fiecare se va întrece în primul rând cu sine însuși, abia după aceea vine confruntarea cu ceilalți competitori. Am convingerea că pe podium se vor regăsi cei mai buni, iar în ceea ce ne priveşte, vom avea grijă ca ceea ce trebuie să caracterizeze sportul, doar suntem în domeniu, „fair-play-ul” să fie la el acasă. Vă urăm bun venit la Târgu-Mureș și cei mai buni să câștige”, au fost câteva din cuvintele de deschidere ale lui Ioan Macarie.


 



Program bogat, pe mai toate gusturile


 


Elevii de la instituțile de profil din clasele IX-XII din toată țara au asistat în continuarea festivității la un spectacol emoționant, totodată spectaculos, oferit de către echipa de gimnastică ritmică a Liceului cu Program Sportiv „Szasz Adalbert” din Târgu-Mureș, de membrii Palatului Copiilor din Târgu-Mureș, inclusiv filiala Sighișoara, campioni europeni la dans modern. Trupa și-a încheiat reprezentația cu un dans popular „stilizat”, în aplauzele entuziaste ale întregii asistențe. Festivitatea s-a încheiat cu ședința tehnică, unde s-au stabilit toate detaliile legate de desfășurarea întrecerii care avea să se desfășoare a doua zi, la Liceul Teoretic „Gheorghe Marinescu”.


Elevii participanți au susținut examenul a doua zi, după care, pe parcursul după amiezii, în timp ce lucrările au fost evaluate, au efectuat excursia în Cetatea Medievală din Sighișoara. Următoarea zi a avut în program, pe lângă depunerea și rezolvarea contestațiilor, vizita la Grădina Zoo, a bazei sportive din incinta UMF, urmate de Gala laureaților și masa festivă. Cei peste 100 de liceeni au petrecut zile de neuitat la Târgu-Mureș, cu emoțiile aferente în asemena ocazii, era vorba totuși despre o competiție. Dintre participanții mureșeni doi s-au aflat aproape de „podium”, două fete de la LPS „Szasz Adalbert” Târgu-Mureș, din clasele a IX-a și a XI-a, ambele clasate pe locul 5.


Ocupanții primelor trei locuri la cele patru clase și locurile ocupate de participanții mreșeni:


Clasa a IX-a (31 participanți)



  1. Giulia Silvia Pintrijel (LPS Suceava)

  2. Alexandra Gruia (LPS Târgu-Jiu)

  3. Tania Borisov-LPS „Nicolae Rotaru” Constanța


  4. Francesca Rosaria Poienar-LPS Târgu-Mureș (locul 5)


Clasa a X-a (34 concurenți)



  1. Iulia-Carina Brindescu (LPS „Banatul” Timișoara)

  2. Andreea Scurtu (Colegiul Național „Emil Racoviță” București)

  3. Irina Eremia (Liceul Tehnologic Topolog-Tulcea)


Marius Andrei Gliga Matei (LPS Tg. Mureș- locul 25)


Clasa a XI-a (35 participanți)



  1. Vasile Bobu (LPS Focșani)

  2. Isabela Butnariuc (LPS Vaslui)

  3. Ioana-Diana Alexandrescu (LPS „Banatul” Timișoara)


Daiana-Larisa Mărginean (LPS Tg. Mureș- locul 5)


Clasa a XII-a (25 participanți)



  1. Bogdan-Mario Durac (LPS „Banatul” Timișoara)

  2. Andreea-Simina Moroianu (LPS Brăila)

  3. Lucian-Sebastian Medwig (LPS Suceana)


Janosi Renata (LPS Tg. Mureș- locul 9)


 


Post-ul Banatul și Moldova, în fruntea olimpicilor la pregătirea teoretică în sport apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures - Liderul presei muresene.



Mai multe
Comenteaza aceasta stire:
Categorie: Stiri locale din Mures Alte stiri despre: Mures
Ziua Eroilor sărbătorită în Săliştea de Sus
21 Mai 2018 13:59
Ca la toate bisericile din ţară şi din străinătate, şi la Biserica Nistoreştilor din Săliştea de Sus s-a celebrat Ziua Eroilor în memoria celor căzuţi de-a lungul timpurilor pe câmpurile de luptă pentru cele mai nobile idealuri: credinţă, libertate, apărarea Ţării şi întregirea [...]
Alte stiri despre: Maramures
Ziua verde a legionarului
21 Mai 2018 13:58
Au rămas nerezolvate multe probleme din istoria recentă, unele răspunsuri se află în arhivele Securităţii (acum deschise), însă după citirea adevărului scris în dosarele de supraveghere, cercetare şi condamnare, cei care au suferit abuzurile justiţiei vor geme încă o dată. Cu toate [...]
Alte stiri despre: Maramures
FOTO: Zilele Municipiului Sighișoara, un adevărat succes
21 Mai 2018 13:01
Vineri, 18 mai, s-a dat startul Zilelor Municipiului Sighișoara, în Piața Sigma din centrul orașului. În programul evenimentului, pregătit pentru toate vârstele, au fost incluse activități culturale, manifestări sportive, expoziții de pictură, sculptură, grafică și artă foto, concert [...]
Alte stiri despre: Mures
24-26 mai – ProTehnica 2018
21 Mai 2018 12:35
Camera de Comerţ şi Industrie Maramureş organizează, în perioada 24-26 mai, în parteneriat cu Consiliul Judeţean, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Gheorghe Pop de Băseşti” şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş, evenimentul ProTehnica, care va avea lo [...]
Alte stiri despre: Maramures
Zilierii au posibilitatea să lucreze 3 luni pe an la acelaşi angajator
21 Mai 2018 12:34
Perioada maximă pentru care un zilier poate presta activităţi pentru acelaşi beneficiar şi pentru activităţile din domeniul viticol a fost extinsă la cel mult 180 de zile într-un an. Perioada „standard” pentru care un zilier poate presta activităţi pentru acelaşi beneficiar e [...]
Alte stiri despre: Maramures
Regimul fiscal al cadourilor acordate de 1 iunie
21 Mai 2018 12:31
În data de 1 iunie se sărbătoreşte, în fiecare an, Ziua Copilului. Cu această ocazie angajatorii pot acorda salariaţilor care au copii minori cadouri sau tichete cadou, acestea fiind scutite de taxe. În plus, sunt deductibile în limita de 5% din fondul de salarii, în anumite limite şi con [...]
Alte stiri despre: Maramures
“Viaţa de model presupune (…) să ai un stil de viaţă sănătos, să fii foarte bine organizat” (Eduard Soponar)
21 Mai 2018 12:27
Între 23 şi 26 mai, la Toronto, băimăreanul Eduard Soponar va concura în finala competiţiei “SuperModel Canada Search” pentru marele premiu de 15 milioane de dolari. Cu doar câteva zile înainte de a lua parte la probele de foc din cadrul concursului, Eduard este foarte optimist şi încr [...]
Alte stiri despre: Maramures
Dănţăuşii de la Palatul Copiilor, din nou pe podium
21 Mai 2018 12:25
“Dănţăuşii” de la Palatul Copiilor din Baia Mare au participat recent la Festivalul Internaţional de Folclor pentru Copii, “Am fost ş-om fi”. Ei s-au întors de la concurs cu premiul I, fiindu-le răsplătită munca, perseverenţa şi talentul. De altfel, Dănţăuşii au fost prezenţ [...]
Alte stiri despre: Maramures
Două eleve din zona Lăpuş – premiate la Crosul adolescenţilor din Bucureşti
21 Mai 2018 12:24
Zilele acestea, în capitala României s-a desfăşurat prestigiosul Cros al adolescenţei „Half Marathon”, ajuns acum la a VII-a ediţie. Au participat 17.200 de concurenţi din 65 de ţări. Zona Lăpuş a fost reprezentată de două eleve: Izabela Marton de la Liceul Teoretic „Petru Rareş [...]
Alte stiri despre: Maramures
Poezia anotimpurilor
21 Mai 2018 12:23
În perioada 14-25 mai, Secţia pentru copii a Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” găzduieşte expoziţia de desene „Poezia anotimpurilor”. Aflat la a V-a ediţie anul acesta, Proiectul interjudeţean „Poezia anotimpurilor” (iniţiator proiect: prof. înv. primar Pop Lucia Şcoa [...]
Alte stiri despre: Maramures