Autostrada Iași – Târgu-Mureş, prioritate şi pentru liberali

Senatorul Cristian Chirteș, președintele PNL Mureș, a analizat miercuri, 10 ianuarie, cu ocazia unei conferințe de presă, câteva probleme pe care le are în atenţie, în calitate de parlamentar, cum ar fi problema Aeroportului Internaţional „Transilvania” Târgu-Mureş și cea a Autostrăzii Iași -Târgu-Mureș.


Recul la numărul de turişti


„Trebuie să fim foarte atenți la ceea ce se va întâmplă cu aeroportul. Știm că singurul operator aerian, adică Wizz Air, a anunțat deja reducerea destinațiilor de la Târgu-Mureș”, a subliniat senatorul Cristian Chirteș, care a menționat și o altă problemă cu care se confruntă judeţul Mureş.


„2017, din datele statistice, este al doilea an consecutiv în care Mureșul pierde locul patru la destinații turistice”, a spus liderul PNL Mureş.


Infrastructura rutieră, un alt of


Totodată, senatorul Cristian Chirteş a vorbit şi despre proiectele de infrastructură rutieră care au legătură cu judeţul Mureş.


„Autostrada spre Cluj Napoca din nou a obținut o amânare astfel în 2018 efectiv nu se va circula pe aceasta autostradă (…) Noi vorbim despre Autostrada Iași – Târgu-Mureș, această autostradă am văzut că în prioritizarea ministrului Transportului nu mai este pe agenda lui, efectiv a anulat ideea construirii acestui autostrăzi și a mutat-o prin Bacău spre Brașov. Cred că va trebui să facem un efort comun și aici îi felicit și colegii de la UDMR, aștept și de la colegii din PSD să susținem împreună toți parlamentarii din acest județ construcția și demararea, semnarea contractului pentru această autostradă. Eu și Partidul Național Liberal avem la nivel național în programul pe 2018 ca prioritate semnarea acestui contract al Autostrăzii Iași – Târgu-Mureș. Aștept din partea colegilor PSD dacă susțin sau nu această autostradă. Acum o jumătate de an o susțineau”, a declarat președintele PNL Mureș.


GÁLL Boglárka


Post-ul Autostrada Iași – Târgu-Mureş, prioritate şi pentru liberali apare prima dată în Zi-de-zi.ro, Stiri din Mures, Stiri Targu mures - Liderul presei muresene.



Mai multe
Comenteaza aceasta stire:
Categorie: Stiri locale din Mures Alte stiri despre: Mures
FOTOGALERIE: Doi ani de produse locale sănătoase la Local Farmers’ Market
Local Farmers’ Market a împlinit vineri, 19 ianuarie, doi ani de existență, prilej cu care a avut loc o ediție de zile mari, cu o ofertă de top și o atmosferă festivă. Evenimentul a fost organizat, ca și până acum, în curtea Muzeului şi Atelierului de Prezentare Petry (premiat la Hung [...]
Alte stiri despre: Mures
Cum atrag femeile prin comunicare?
Comunicarea unei femei, prin toate elementele acesteia – verbală, nonverbală, paraverbală – comportă nuanțe diferite față de comunicarea unui bărbat. În opinia psihologului Lenke Iuhoș (foto), care a studiat de câțiva ani aceste nuanțe, femeia își centrează comunicarea ma [...]
Alte stiri despre: Mures
Investiţie nouă la Sânpaul
Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Mureş anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Înfiinţare unitate de abatorizare şi procesare păsări”, propus a fi amplasat comuna Sânpaul fără număr, titular SC Oprea Avi-Com S [...]
Alte stiri despre: Mures
Spărgător de bănci ingenios din Transilvania, erou în Ungaria!
Ambrus Attila, „Banditul – Whiskey”, născut în Transilvania, după ce a furat sume mari din băncile Ungariei este privit de opinia publică precum un supererou. Nu demult, „Banditul – Whiskey” a câștigat o sumă mare de bani la un reality show, o parte din aceasta fiind dona [...]
Alte stiri despre: Mures
Cadouri la nivel înalt
Schimbul de daruri la nivel înalt, în cadru oficial, poartă uneori înţelesuri mai puţin descifrate de marele public, alteori sînt amuzante, dar nu de puţine ori au o semnificaţie pur politică. Memorabil a rămas cadoul pe care Statele Unite l-a oferit Rusiei ca simbol al dorinţei de a îm [...]
Alte stiri despre: Maramures
Întâlnire a parlamentarilor USR cu mediul de afaceri din Maramureş
Uniunea Salvaţi România, filiala Maramureş, organizează astăzi, începând cu ora 13, o întâlnire a parlamentarilor USR cu mediul de afaceri din judeţ. Senatorii şi deputaţii vor discuta cu oamenii de afaceri pe diverse probleme cu care aceştia se confruntă în prezent, încercând totod [...]
Alte stiri despre: Maramures
Dialog cu preşedintele Uniunii Naţionale a Patronatului Român
Ioan Lucian, preşedinte al Uniunii Naţionale a Patronatului Român, s-a întâlnit ieri cu preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea, şi cu prefectul Vasile Moldovan. Ioan Lucian a arătat că îşi doreşte să facă o evaluare corectă a ceea ce înseamnă mişcarea patronal [...]
Alte stiri despre: Maramures
10 proiecte au trecut, unul amînat pentru viitoarea şedinţă
11 proiecte s-au aflat ieri pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al Municipiului Baia Mare, la care au fost prezenţi 20 din cei 23 de consilieri locali. Dintre acestea, două au făcut referire la atribuirea denumirii a două pieţe în spaţiul public, respectiv „P [...]
Alte stiri despre: Maramures
La ceas aniversar: Vasile Lucaciu
Mai vârtos decât cu alte prilejuri, în acest an sărbătoresc, închinat Centenarului Marii Uniri, ziua de 21 ianuarie marchează o bornă a istoriei noastre pe care nu trebuie să o ignorăm. Căci e ziua în care, în urmă cu 166 de ani, s-a născut Vasile Lucaciu, cel intrat în legendă, în [...]
Alte stiri despre: Maramures
Simulare de examen pentru admiterea la UMF Târgu-Mureş
Cu prilejul Zilelor Colegiului Național „Unirea” din Târgu-Mureș, s-a organizat vineri, 19 ianuarie 2018, în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Târgu-Mureș, a patra ediție a simulării examenului de admitere la disciplina biologie, la care s-au înscris zeci [...]
Alte stiri despre: Mures