Atenţie, şoferi! Şi medicii vă pot lăsa FĂRĂ carnet

Şi medicii vă pot lăsa fără carnet, dacă se aprobă o lege care le cere să îi supună unui control amănunţit pe cei care pot provoca accidente de circulaţie din cauza bolilor. Permisul de conducere va fi suspendat dacă doctorii constată afecţiuni severe sau dacă cineva nu se supune consultaţiei.

Accidentele provocate de şoferii suferinzi ar putea să dispară cu o astfel de lege. Un şofer care a făcut o criză de epilesie la volan a provocat la sfârşitul anului trecut la Suceava un accident în lanţ cu cinci maşini implicate şi cinci răniţi. Medicii au şi un top al bolilor care aduc pericol pe şosele: afecţiuni neurologice (pe primul loc epilepsiile), sechelele de accident vascular cerebral, diabetul zaharat necontrolat (pacientul având senzaţii de leşin).

Legea care aşteaptă votul plasează răspunderea la doctorul de familie.

Dacă medicul observă că şoferul are anumite probleme de sănătate, atunci el este obligat să-l trimită pe acesta la o clinică specializată. Pacientul are la dispoziţie trei zile să meargă la consultaţie. Odată ajunşi aici, şoferii vor fi verificaţi în amănunt. Dacă starea lor medicală nu le permite să conducă, atunci doctorii vor anunţa Poliţia Română în decurs de o zi, iar şoferii îşi vor pierde permisul de conducere.

Vizita medicală nu poate fi evitată. Dacă şoferul nu se prezintă la control în 30 de zile de la emiterea recomandării, nu va mai avea dreptul să conducă. Propunerea de lege ar reduce accidentele, spun cei care au scris-o.

Proiectul de lege este acum la Camera Deputaţilor şi aşteapta votul parlamentarilor.


Post-ul Atenţie, şoferi! Şi medicii vă pot lăsa FĂRĂ carnet apare prima dată în Graiul Maramuresului.



Mai multe
Categorie: Stiri locale din Maramures Alte stiri despre: Maramures
Fotografii cu supravieţuitorii deportării din Rusia
Până în 12 august, la Memorialul Sighet, puteţi vizita expoziţia “Speranţa moare ultima. Foşti deportaţi în Rusia Sovietică îşi aduc aminte”, realizată de artistul fotograf Marc Schroeder. Timp de trei ani, Marc Schroeder a vizitat în România peste 40 de foşti deportaţi în Uniu [...]
Alte stiri despre: Maramures
Primele rezultate la definitivat
Astăzi, 24 iulie, se afişează primele rezultate ale probei scrise din cadrul Examenului naţional de definitivare în învăţământ. Candidaţii vor putea depune contestaţii astăzi şi mâine. Rezultatele finale se vor afişa vineri, 27 iulie. Post-ul Primele rezultate la definitivat apare pr [...]
Alte stiri despre: Maramures
Târg de antichităţi
O nouă incursiune în timp îşi aşteaptă vizitatorii în cadrul Târgului de ANTICHITĂŢI, în perioada 3-5 august 2018, la VIVO! Baia Mare. Veţi putea descoperi lucruri minunate cu o încărcătură aparte, coborâte parcă din podul bunicii. Obiecte de decor, tablouri, numismatică, carte ve [...]
Alte stiri despre: Maramures
Ieri studenţi, azi… ofiţeri!
Luni dimineaţa, poliţiştii maramureşeni au primit în rândurile lor doi absolvenţi ai Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti, promoţia 2018 „Centenarul Marii Uniri”. Cu emoţii şi entuziasm, şi-au preluat locurile de muncă fiind pregătiţi să dea s [...]
Alte stiri despre: Maramures
Radare în cascadă! Amenzi de peste 52.000 lei şi 11 permise reţinute
– 6 dosare penale pentru conducere sub influenţa alcoolului – Bilanţul de week-end al poliţiştilor rutieri: trei zile consecutive de acţiuni pentru depistarea şoferilor care, deplasându-se cu viteză excesivă, pun în pericol siguranţa participanţilor la trafic, 14 infracţiuni [...]
Alte stiri despre: Maramures
Personalităţi ale Unirii
Gherman Pântea (1894 – 1968) a fost avocat, deputat, diplomat şi ministru, primar al oraşelor Chişinău şi Odesa. S-a născut la 13 mai / 24 mai 1894, în localitatea Zăicani, din judeţul Bălţi, Republica Moldova, într-o familie de origine română, cu mai mulţi copii, părinţii să [...]
Alte stiri despre: Maramures
Marea Unire, dulce ca mierea şi amară ca fierea (fragment)
Vicepreşedintele Ştefan Pop Ciceu şi-a ţinut şi el discursul, încheind cu: „Trăiască România Mare, de la Nistru pân’ la Tisa!” Când maramureşenii au auzit urarea, au rămas stupefiaţi, cu „gurile căscate”, fără să aplaude… – Cum? Am auzit bine? Apoi, desmet [...]
Alte stiri despre: Maramures
A doua lansare de carte la Consulatul României la Slatina (Solotvino)
La mijlocul săptămânii precedente, Consulatul României la Solotvino a găzduit lansarea cărţii ”Maramureşenii şi Marea Unire de la 1 Decembrie 1918”, Apărută la Editura ” Gutinul” din Baia Mare, lucrare scrisă de doctorul în Ştiinţe istorice Ilie Gherheş, şef de secţie în c [...]
Alte stiri despre: Maramures
Drum betonat pentru satul Trestia
La iniţiativa cetăţeanului Ioan Şovre, zeci de cetăţeni din satul Trestia, comuna Cerneşti, au purces cu lopeţi, sape şi alte unelte să asfalteze drumul pietruit ce duce spre cele 80 de gospodării din partea aceea de sat, în care trăiesc 200 de adulţi şi copii. Oamenii au pus mînă d [...]
Alte stiri despre: Maramures
Nu mai culegeţi ciuperci otrăvitoare!
Vara este ploioasă, deci avem un sezon favorabil pentru dezvoltarea ciupercilor din flora spontană. Mulţi cetăţeni (mai ales orăşeni) dornici de o ciulama se duc în pădure şi culeg ce le pică sub ochi. Cei care nu deosebesc clar şi corect tipurile de ciuperci comestibile de cele necomest [...]
Alte stiri despre: Maramures