Atenție ce postați pe facebook. Poliția Sibiu a deschis două dosare anul trecut

Polițiștii sibieni au deschis în 2017 două dosare în urma unor postări pe celebra rețea de socializare. În țară au existat și amenzi pe tema acesta.


În primăvara anului trecut, un bărbat din Timișoara punea pe pagina personală de facebook o poză cu două mașini ale Poliției Locale parcate pe trotuar. Scria alăturat că parcarea respectivă nu ar fi fost făcută tocmai cu bun simț, dimpotrivă, iar cei care au oprit mașinile așa ar fi niște ”godaci”. A fost amendat cu 900 de lei pentru expresii jignitoare adresate oamenilor legii.


În toamna anului trecut, un bărbat din Vrancea a creat o pagină de facebook pe care a denumit-o ”Democrația a murit” și pe care a postat mai multe mesaje critice la adresa primăriei și a primarului în special. Edilul a făcut plângere la Poliție și bărbatul s-a ales cu o amendă de 600 de lei pentru că a adus grave prejudicii de imagine administraţiei publice locale şi primarului oraşului. În plus, el a mai încălcat și prevederile Legii 61/1991 privind normele de convieţuire socială şi ordinii şi liniştii publice.


În decembrie 2017, în timpul protestelor de stradă de la București, un bucureștean a postat pe facebook o poză cu jandarmii pe care i-a numit ”sclavii lui Dragnea”. A fost amendat cu 900 de lei pentru jigniri.


Legea 61/1991, legată de normele de conviețuire în spațiul public, spune că se “Constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni: Săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora sau a instituţiilor publice.”


La Sibiu, Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu a deschis anul trecut două dosare, ambele pornite în urma unor plângeri legate de postări pe facebook.


”O plângere a fost depusă în cursul lunii iunie 2017 pentru o amenințare făcută într-o postare pe facebook. În baza plângerii colegii mei au deschis o anchetă, însă pe parcursul cercetărilor reclamantul și-a retras plângerea și dosarul a fost închis”, explică Elena Walter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.


Un alt dosar a fost deschis după ce doi foști iubiți au ajuns să se înjure și să se amenințe pe rețelele de socializare.


”În cea de-a doua plângere este vorba despre un conflict între foști iubiți, care s-au amenințat unul pe celălalt în postări pe rețelele de socializare. Ea a făcut mai multe reclamații pe numele fostul iubit. Nu au fost amenințări care să pună în pericol viața femeii, mai degrabă ar putea fi încadrate la calomnie și hărțuire. În urma cercetărilor dosarul s-a soluționat negativ”, a mai declarat Elena Walter.


Polițiștii sibieni încurajează pe oricine simte că îi este pusă viața în pericol în urma unor postări pe facebook să depună o plângere.


”Dacă cineva simte că îi este pusă în pericol viața, sau simte că este un atac la bunurile sale, atunci este liber să vină la Poliție și să facă o plângere, în care expune toate motivele de îngrijorare. În urma acestei plângeri se vor face cercetări privind fapta sesizată și dacă se confirmă atunci se iau măsurile legale. Dacă nu, dosarul se clasează”, au mai explicat reprezentanții IPJ Sibiu.


Reamintim că reţeaua socială Facebook, precum şi conturile deschise pe această platformă, reprezintă spaţiu public şi nu privat, a decis, încă din 2013, o instanţă din Târgu Mureş. Decizia a fost confirmată, ulterior, şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.


Post-ul Atenție ce postați pe facebook. Poliția Sibiu a deschis două dosare anul trecut apare prima dată în Turnul Sfatului Online.



Mai multe
Comenteaza aceasta stire:
Categorie: Stiri locale din Sibiu Alte stiri despre: Sibiu
Primul proiect din fonduri europene: Sibiul va avea prima școală cu un sistem de gestionare a energiei
Cu 40% este estimată scăderea consumului de energie din surse neregenerabile la Liceul “Constantin Noica” din Sibiu. Pentru eficientizarea energetică a clădirii acestui liceu tocmai a fost semnat contractul de finanțare din fonduri europene, primul de acest fel din Regiunea Centru [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Fără permis, a intrat într-o balustradă și a părăsit locul accidentului
Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din județul Vâlcea, care nu are permis de conducere, în timp ce se afla la volanul unui autoturism pe strada Ștefan cel Mare a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu o balustradă după care a abandonat autoturismul părăsi [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Performanță istorică în Sala Transilvania. Volei Alba Blaj, prima echipă care ajunge în Play-off 6
Volei Alba Blaj, campioana României la volei feminin, este prima echipă care ajunge în Play-off 6, anunță Gazeta Sporturilor. Tinerele sportive s-au calificat în etapa la care vor participa cele mai bune șase echipe ale Europei, după meciul disputat la Sala Transilvania din Sibiu. Fetele de [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Începerea lucrărilor de mansardare a Școlii “Regina Maria“ se amână cu trei luni
Contractul de extindere a Școlii gimnaziale “Regina Maria” prin mansardarea unuia dintre corpuri va intra în faza de implementare abia din vară, anunță reprezentanții Primăriei Sibiu. Contractul de extindere a școlii prin mansardarea corpului B a fost semnat de Primăria Sibiu cu [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Record pe o stradă din Sibiu: Nouă dosare penale într-o singură mașină
Polițiștii sibieni au prins ieri trei tineri, toți fără permis, care și-au dat cu rândul la volanul unei mașini neînmatriculate și care mai avea și numerele unui alt autoturism. Cei trei viteji au fost prinși și sancționați pe rând, la intervale scurte de timp. Practic, cei trei, ca [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Deputatul Ovidiu Ganț, în vizită în Germania. Întâlniri la Berlin, Dresda și München
  Deputatul FDGR, Ovidiu Ganţ, va efectua în perioada 26.02.- 03.03.2018 o vizită de lucru în Germania, la Berlin şi în landurile Bavaria, Saxonia şi Turingia. Va avea o serie de întâlniri cu politicieni germani şi va susţine o alocuţiune la o manifestare publică în Turingia. ”L [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Cel mai vechi pavilion al Spitalului Județean Sibiu, complet renovat
Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu continuă procesul de modernizare a secțiilor unității medicale. Începutul anului 2018 a adus cu sine renovarea completă a Centrului de Hemodializă, situat în clădirea medicală, cel mai vechi pavilion al spitalului, datând din 1859. Au fost efe [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Kovesi: Voi urma procedura legală şi mă voi prezenta să răspund, punct cu punct, tuturor afirmaţiilor
Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, precizează că va urma procedura legală şi că va răspunde punct cu punct tuturor afirmaţiilor prezentate de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, care a propus revocarea ei din funcţie. “Voi urma procedura legală şi mă voi prezenta, oric [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Proiectul mall-ului din Sibiu, vândut cu o cincime din valoarea mall-ului din Șelimbăr
Aflat încă în stadiul de proiect, primul mall construit pe teritoriul municipiului a fost achiziționat cu suma de aproximativ 21 de milioane de euro. Acum aproape doi ani, aceeași cumpărători plăteau 100 de milioane de euro pentru Sibiu Shopping City. Suma de 21 milioane de euro a fost făcu [...]
Alte stiri despre: Sibiu
Ce facem în weekend?
Multașteptatul final de săptămână aduce numeroase concerte în localurile din oraș, câteva piese de teatru și un nou program la cinematograf. Vineri, 23 februarie Teatrul Național Radu Stanca îi așteaptă vineri pe iubitorii de artă teatrală cu spectacolul „Eden”, de la ora 19:00. S [...]
Alte stiri despre: Sibiu