Aproape 85% dintre fermierii gorjeni au primit banii de la APIA

Avansul din subvenția pe suprafață a ajuns până în prezent la peste 735.000 de fermieri din România, reprezentând 88,8% din numărul celor eligibili la plată în campania 2017, iar suma totală autorizată a depășit 902 milioane de euro, potrivit datelor centralizate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) până la data de 10 noiembrie. Și în județul Gorj lucrurile stau bine, căci 84,6% dintre cei care au depus cereri au primit deja banii.


În perioada următoare, vor fi plătite și sumele aferente cererilor depuse de ceilalți fermieri. În Gorj, autorizați la plată au fost 15.114 fermieri din cei 18.509 care au depus cereri de plată în 2017. „Banii au ajuns efectiv în conturile a 13.222 fermieri din județul Gorj, iar ca procent aceasta înseamnă 84,6%. Stăm destul de bine. Momentan, o parte a fermierilor autorizați la plată sunt în procedura de control, sunt chemați la sediu sau mergem noi acolo unde nu pot dânșii să vină. Până pe 19 noiembrie se va finaliza procedura de verificare, iar până la sfârșitul lunii vor primi și cei care sunt în regulă banii. (…) Plata regulară o începem la 1 decembrie 2017 şi o finalizăm la 31 martie 2018, termenul final este până la 30 iunie 2018, dar în conformitate cu obiectivele şi cerinţele guvernamentale o finalizăm până pe 31 martie”, a spus Constantin Negrea, șeful APIA Gorj.


Plata avansului pe suprafață a demarat în data de 16 octombrie 2017 și se va acorda până la 30 noiembrie, urmând ca plata regulară să înceapă la 1 decembrie. Potrivit datelor Agenției de Plăți, în 2017 au fost depuse 885.864 de cereri de plată, numărul cererilor neeligibile fiind de 11.207. În conformitate cu prevederile legislației în vigoare, plățile în avans se acordă în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2017, iar plățile din cadrul schemelor de sprijin se fac în perioada 1 decembrie – 30 iunie a anului calendaristic următor.


Post-ul Aproape 85% dintre fermierii gorjeni au primit banii de la APIA apare prima dată în Impact In Gorj.





Mai multe
Sursa www.igj.ro
Comenteaza aceasta stire:
Categorie: Stiri locale din Gorj Alte stiri despre: Gorj
15000
Tot mai mulți gorjeni vor să devină șoferi, iar asta o simt cel mai bine angajații Serviciului Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, care se văd nevoiți să facă programările pentru proba practică chiar și la câteva luni de la momentul în care candidatul a trecut [...]
Alte stiri despre: Gorj
Dosar finalizat pentru includerea operelor lui Brâncuși în UNESCO! Strada care unește capodoperele, punctul sensibil al proiectului
Dosarul privind candidatura Ansamblului monumental „Calea Eroilor“ la patrimoniul UNESCO a fost finalizat și prezentat, aseară, târgujienilor și autorităților în cadrul unei întâlniri care s-a desfășurat în amfiteatrul Facultății de Științe Medicale și Comportamentale din cadrul [...]
Alte stiri despre: Gorj
Vlad Țîr, micul geniu din Târgu Jiu! A participat la trei etape naționale ale olimpiadelor
Vlad Țîr este considerat un mic geniu. Elevul în vârstă de 16 ani, de la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”, a reușit să se califice la trei etape naționale ale olimpiadelor școlare, de unde s-a întors și cu trei medalii, o performanță remarcabilă și rară. Liceanul este acum [...]
Alte stiri despre: Gorj
Politicienii își arată „mușchii” în stradă! PSD critică mitingul PNL, dar pregătește propria manifestare
Protestul organizat de liberalii gorjeni fără autorizație nu a scăpat de criticile social-democraților. În opinia membrilor PSD, mitingul a fost unul cât se poate de anemic, pentru că nu a reușit să îi mobilizeze nici măcar toți membrii PNL de la Gorj. În replică, social-democrații p [...]
Alte stiri despre: Gorj
Gorjul, județ de șoferi! Șeful de la Permise, examinator la proba de traseu
Numărul gorjenilor care vor să devină șoferi crește de la o zi la alta, iar lucrătorii de la Permise și Înmatriculări nu mai fac față. Pentru a examina cât mai mulți candidați zilnic, șeful Ștefan Țacu este dispus să renunțe la munca de birou și să treacă în dreapta celor care [...]
Alte stiri despre: Gorj
„Doroftei de Târgu-Jiu” s-a mutat în Belgia și a renunțat la box! Vezi de ce i se spune „mafiotul Toto Riina”
Tânărul Sergiu Isar a practicat boxul câțiva ani, fiind asemănat de antrenorul său cu Doroftei, dar, după ce a împlinit 18 ani, a decis că este timpul de o altă schimbare în viața sa. La scurt timp după ce a devenit major, Sergiu Isar a plecat să muncească în străinătate, acum fiin [...]
Alte stiri despre: Gorj
O nouă premieră la Teatru Dramatic „Elvira Godeanu“
O nouă premieră va avea loc sâmbătă, 25 noiembrie, la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu. „Comedia din comedie“ (cântec, joc și voie bună) în regia lui Mihai Gruia Sandu va fi prezentată publicului târgujian. Piesa este deosebit de spectaculoasă, având parte de toate ingredientele u [...]
Alte stiri despre: Gorj
Judecătoria Târgu Jiu a validat mandatul primarului ales din Telești
Judecătoria Târgu-Jiu a validat mandatul primarului ales al comunei Telești, Ion Mischie. Potrivit Corinei Belteu, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Gorj, după validarea mandatului va fi convocat Consiliul Local într-o şedinţă extraordinară, iar noul primar va depune jurământul şi î [...]
Alte stiri despre: Gorj
FOTO Cum arată sala de sport de la Colegiul Economic „Virgil Madgearu“
Sala de Sport de la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” este aproape finalizată. „Mai avem de făcut mici completări la mobilierul pentru activitățile sportive ce se vor desfășura aici. Urmează probele la instalația de încălzire după finalizarea lucrărilor la branșament. Sala [...]
Alte stiri despre: Gorj
Ce trebuie să facă toţi patronii într-un termen de o lună
Toţi patronii trebuie să înceapă negocieri cu angajatorii pentru a pune în aplicare prevederile aduse Codului fiscal de la 1 ianuarie 2018. „În perioada 20 noiembrie 2017 – 20 decembrie 2017, angajatorii au obligaţia de a iniţia negocieri colective pentru punerea în aplicare a modifică [...]
Alte stiri despre: Gorj