Angajaţi puşi la plată de finanţişti din cauza angajatorilor. După 5 ani, angajaţii s-au trezit cu datorii la stat

Finanţiştii maramureşeni şi-au amintit după 5 ani că mai mulţi angajatori nu au virat la timp sumele reprezentând contribuţiile la sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi la pensii.

Prin urmare, angajaţii care au avut contracte pe drepturi de autor s-au „trezit” că au de achitat sume consistente în cuantumul restanţelor neachitate de angajatorii respectivi. Reprezentanţii Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Maramureş motivează că nu au întârziat deloc cu înştiinţările adresate salariaţilor, pentru că „termenul de prescriere” în vederea plăţii acestor contribuţii este de 5 ani. În plus, oficialii de la Finanţe îi scuză de tot pe angajatori şi spun că „angajatul este persoana care are obligaţia achitării contribuţiei de sănătate pentru venitul realizat”. În acest context, după mai bine de 5 ani de la activitatea derulată în baza unui contract de drepturi de autor, unii dintre maramureşeni au avut surpriza să constate că au de plătit în unele situaţii mai bine de 2.000 lei. Şef serviciu în cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Maramureş, Vasile Grădişteanu, precizează că aceste datorii se pot eşalona, conform procedurii de eşalonare. Mai mult, „la cerere, suma achitată în plus la o categorie de venit se poate compensa cu suma datorată pentru altă categorie de venit”. Pentru a-şi verifica situaţia plăţii contribuţiilor la asigurările sociale de sănătate sau la pensii, contribuabilul se poate adresa la A.J.F.P. Maramureş, str. Serelor, ghişeul nr.4.


Post-ul Angajaţi puşi la plată de finanţişti din cauza angajatorilor. După 5 ani, angajaţii s-au trezit cu datorii la stat apare prima dată în Graiul Maramuresului.



Mai multe
Comenteaza aceasta stire:
Categorie: Stiri locale din Maramures Alte stiri despre: Maramures
Cadouri la nivel înalt
Schimbul de daruri la nivel înalt, în cadru oficial, poartă uneori înţelesuri mai puţin descifrate de marele public, alteori sînt amuzante, dar nu de puţine ori au o semnificaţie pur politică. Memorabil a rămas cadoul pe care Statele Unite l-a oferit Rusiei ca simbol al dorinţei de a îm [...]
Alte stiri despre: Maramures
Întâlnire a parlamentarilor USR cu mediul de afaceri din Maramureş
Uniunea Salvaţi România, filiala Maramureş, organizează astăzi, începând cu ora 13, o întâlnire a parlamentarilor USR cu mediul de afaceri din judeţ. Senatorii şi deputaţii vor discuta cu oamenii de afaceri pe diverse probleme cu care aceştia se confruntă în prezent, încercând totod [...]
Alte stiri despre: Maramures
Dialog cu preşedintele Uniunii Naţionale a Patronatului Român
Ioan Lucian, preşedinte al Uniunii Naţionale a Patronatului Român, s-a întâlnit ieri cu preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea, şi cu prefectul Vasile Moldovan. Ioan Lucian a arătat că îşi doreşte să facă o evaluare corectă a ceea ce înseamnă mişcarea patronal [...]
Alte stiri despre: Maramures
10 proiecte au trecut, unul amînat pentru viitoarea şedinţă
11 proiecte s-au aflat ieri pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al Municipiului Baia Mare, la care au fost prezenţi 20 din cei 23 de consilieri locali. Dintre acestea, două au făcut referire la atribuirea denumirii a două pieţe în spaţiul public, respectiv „P [...]
Alte stiri despre: Maramures
La ceas aniversar: Vasile Lucaciu
Mai vârtos decât cu alte prilejuri, în acest an sărbătoresc, închinat Centenarului Marii Uniri, ziua de 21 ianuarie marchează o bornă a istoriei noastre pe care nu trebuie să o ignorăm. Căci e ziua în care, în urmă cu 166 de ani, s-a născut Vasile Lucaciu, cel intrat în legendă, în [...]
Alte stiri despre: Maramures
Vasile Lucaciu, evocat la Şişeşti
Consiliul Judeţean Maramureş şi Primăria comunei Şişeşti organizează mâine, 21 ianuarie 2018, un eveniment de evocare a lui Vasile Lucaciu, personalitate marcantă a Unirii de la 1 Decembrie 1918 (la 166 de la naştere). Manifestarea va avea loc la Muzeul Memorial „Vasile Lucaciu̶ [...]
Alte stiri despre: Maramures
Ziua Culturii Române, la “Liceul Mihai Eminescu” din Ucraina
Într-o atmosferă de sărbătoare, în ziua în care suflarea romanească de pretutindeni sărbătoreşte ziua naşterii poetului Mihai Eminescu, luni, 15 ianuarie 2018, Liceul Mihai Eminescu şi Şcolile Generale din Apşa de Mijloc, Apşa de Jos şi Dobric au marcat acest eveniment. Sub efigia lu [...]
Alte stiri despre: Maramures
PNL Maramureş îşi evaluează filialele locale
Conducerea liberalilor maramureşeni a demarat un proces de evaluare a organizaţiilor locale pentru a vedea cum stă situaţia înaintea alegerilor de anul viitor. Prin această acţiune liberalii se pregătesc de parlamentare, dar şi de prezidenţiale. De asemenea, tot în această perioadă se d [...]
Alte stiri despre: Maramures
Elevii cer burse şi facilităţi de transport
Asociaţia Elevilor din judeţul Maramureş solicită autorităţilor să acorde bursele de merit de la bugetul local. Bursele sunt un stimulent pentru elevi să obţină media generală de cel puţin 8,50 şi nota 10 la purtare. Asociaţia a propus Consiliului Local Baia Mare să acorde abonamente [...]
Alte stiri despre: Maramures
Vasile Lucaciu, omagiat în Apa
Mâine (duminică, 21 ianuartie 2018), în comuna Apa din judeţul Satu Mare, vor fi organizate manifestări la 166 de ani de la naşterea lui Vasile Lucaciu (născut în Apa, în 21 ianuarie 1852). La ora 12,30, la Casa Memorială „Vasile Lucaciu” din Apa, va fi un parastas de pomenire [...]
Alte stiri despre: Maramures