Amenzi de peste 17.000 de lei după controale ISU Alba, la cluburi, baruri şi discoteci. Nereguli constatate

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Unirea al județului Alba a aplicat, în perioada 3 noiembrie – 5 decembrie, amenzi de peste 17.000 de lei, după controale la cluburi, baruri şi discoteci din oraş.


Potrivit ISU, au fost 16 acţiuni de verificare la aceste obiective frecventate de un număr mare de utilizatori. Inspectorii de prevenire au identificat 138 neconformități, dintre care 14 au fost remediate pe timpul verificărilor.


Neregulile constatate în teren au fost sancționate cu 39 de avertismente și 17 amenzi contravenționale, în cuantum de 17.500 lei.


Verificările au vizat modul de respectare a normelor de apărare împotriva incendiilor, de către chiriași sau de către administratorii/proprietarii spațiilor. Printre aspectele urmărite pe durata controalelor au fost:


– verificarea modului de asigurare a dotării cu mijloace tehnice de primă intervenție;


– verificarea modului de exploatare a instalației electrice de iluminat și a sistemului de încălzire;


– asigurarea condițiilor de evacuare în siguranță a persoanelor;


– existența autorizației de securitate la incendiu;


– reglementarea fumatului și utilizarea focului deschis.


De asemenea, pompierii au desfășurat activități de instruire pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă cu persoanele responsabile din cadrul acestor localuri publice, asupra modalităţilor practice de evacuare a utilizatorilor, materialelor şi asigurarea primei intervenții în caz de incendiu.


Controale similare au fost derulate în toată ţara. În perioada menţionată, la sfârşit de săptămână, au fost 847 acţiuni de verificare la cluburi, baruri și discoteci. La nivel naţional, inspectorii au identificat 2.906 neconformități, dintre care 328 au fost remediate pe timpul verificărilor. Neregulile constatate în teren au fost sancționate cu 654 de amenzi contravenționale, în cuantum de 1.548.350 lei.


Dintre acestea, 36 de amenzi în cuantum de 88.550 lei au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale ce vizează prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun.


Totodată, din totalul locațiilor verificate în această perioadă, au fost identificate 195 de obiective din categoria cluburi, baruri și discoteci, care funcționau fără obținerea autorizației de securitate la incendiu. În urma controalelor, nu au fost constatate încălcări grave privind securitateala incendii, sens în care nu s-a impus aplicarea sancțiunii complementare de oprire a funcționării.


Pentru perioada următoare, IGSU va intensifica acțiunile de prevenire și va asigura prezența echipajelorde intervenție la evenimentele de amploare, în care sunt așteptați un număr mare de cetățeni, pentru realizarea rapidă a unor dispozitive operative în cazul apariției unor situații de urgență.



Mai multe
Sursa alba24.ro
Comenteaza aceasta stire:
Categorie: Stiri locale din Alba Alte stiri despre: Alba
LOTERIA bonurilor fiscale. DUMINICĂ, o nouă extragere, pentru bonurile câştigătoare din noiembrie
Extragerea bonurilor fiscale câștigătoare emise între 1 și 30 noiembrie 2017 este programată duminică, 17 decembrie, anunță Ministerul Finanțelor Publice. Fondul de premiere este de 1 milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii. Selecția câștigătorilor va fi re [...]
Alte stiri despre: Alba
15 decembrie, Sfântul Elefterie. Povestea mucenicului care a fost aruncat în cuptor
Pe 15 decembrie, Biserica Ortodoxă îi prăznuieşte pe Sfântul Sfințit Mucenic Elefterie și pe mama acestuia, Sfânta Muceniță Anita. Sfântul Mucenic Elefterie era din Cetatea Eternă, Roma. Încă de o vârstă foarte fragedă acesta rămâne orfan de tată și este crescut doar de mama sa, [...]
Alte stiri despre: Alba
Amenzi pentru românii care folosesc o anumită categorie de telefoane. Aparatele interzise
Potrivit Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), românii care utilizează o anumită categorie de telefoane riscă amenzi usturătoare, deoarece frecvențele folosite de aceste terminale pot cauza probleme în cazul sistemului de comunicații din cadr [...]
Alte stiri despre: Alba
Noi reglementări în procedura de atribuire a contractelor de achiziţii publice
Guvernul a aprobat modificări în reglementarea controlului ex-ante al procesului de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru de achiziție publică, a contractelor/acordurilor-cadru sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii. Ordonanța de urgență va intra [...]
Alte stiri despre: Alba
TAXA AUTO: De anul viitor, proprietarii de maşini vor plăti până la 200 de euro pe an
Președintele Asociației Service-urilor Auto a anunțat primele sume, care sunt în analiză, privind viitoarea taxă de poluare aplicabilă maşinilor. În discuţii sunt cifre de la circa 40 de euro pe an la mașinile euro 5 și 6, până la 200 de euro pentru cele foarte poluante, non euro și e [...]
Alte stiri despre: Alba
METEO de WEEKEND în ALBA: Averse şi temperaturi maxime de 13 grade. Mai frig, duminică
Vremea va fi în general închisă, cu posibile averse în fiecare zi din acest weekend, în judeţul Alba. Dacă vineri maximele urcă până la valori de 13-14 grade Celsius, sâmbătă vor fi uşor mai scăzute, iar duminică va fi foarte frig, cu minime negative. La munte, la altitudini mari, s [...]
Alte stiri despre: Alba
Guvernul a modificat Legea parteneriatului public-privat. Reguli pentru proiecte de infrastructură
Noi reglementări privind parteneriatul public-privat au fost adoptate joi de Guvern, printr-o ordonanță de urgență. Modificările sunt menite să crească implicarea mediului de afaceri în proiecte de infrastructură publică, concomitent cu protejarea intereselor parteneriatului public privat [...]
Alte stiri despre: Alba
FOTO UPDATE ACCIDENT MORTAL la Alba Iulia: O femeie a decedat, după ce fost lovită de o maşină
O femeie şi-a pierdut viaţa într-un accident petrecut joi după-amiaza, în jurul orei 18.00, pe strada Tudor Vladimirescu din Alba Iulia. A fost lovită de o maşină. Femeia s-ar fi aflat pe trecerea de pietoni din dreptul Casei de Pensii, în momentul impactului. Maşina care a acroşat-o este [...]
Alte stiri despre: Alba
FOTO: Gala BEST of BUSINESS 2017. Premii și aprecieri pentru firmele care susțin economia județului Alba
Gala „Best of Business” a ajuns în acest an la a XI-a ediţie. Consiliul Județean Alba premiază din nou cei mai valoroși promotori ai economiei judeţului. La eveniment participă oameni de afaceri, reprezentanţi ai instituţiilor publice, asociaţiilor profesionale şi mass-media, din Alb [...]
Alte stiri despre: Alba
CNAIR schimbă strategia. Plăteşte facturi doar în funcţie de lucrări. Planuri pentru anul viitor
Compania de drumuri pare să schimbe strategia, în condiţiile în care doar 15 kilometri de autostradă au fost inauguraţi în acest an, din cei 90 planificaţi. Astfel, va achita facturile doar în funcţie de lucrări. „Singura problemă este dacă acești antreprenori reușesc să respec [...]
Alte stiri despre: Alba