ALDE DOLJ :  PRIMĂRIILE VOR DECIDE ASUPRA PROIECTELOR DE ALIMENTARE CU GAZE

 


Deputat Ion Cupă, Președinte ALDE Dolj:”Am votat proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012 cu convingerea că multe comunități locale vor avea acces mai repede la dezvoltare 


Modificările la Legea energiei electrice și a gazelor naturale susținute de colegul meu din ALDE, deputatul Toma Petcu, încă din perioada în care a fost Ministru al Energiei le-am  adoptat ieri în plenul Camerei Deputaților sub forma unui proiect de lege care vine în întâmpinarea nevoilor de dezvoltare a mai multor unități administrativ teritoriale.


Prin această Lege  se deleagă calitatea de concesionar al distribuției de gaze de la Ministerul Energiei la unitățile administrativ-teritoriale. Astfel, primăriile nu mai trebuie să aștepte, uneori perioade foarte lungi de timp, derularea procedurilor în mod centralizat la minister ci vor putea decide ele, în baza nevoilor pe care le au, organizarea licitațiilor pentru concesionarea serviciilor de furnizare a gazelor naturale.


Continuăm în acest fel un proces real de descentralizare a serviciilor publice. Prin această lege primăriile care și-au făcut  sau își vor face de acum înainte astfel de proiecte privind dezvoltarea sau modernizarea rețelelor de gaze vor putea să le pună în practică  mult mai ușor ”- precizează deputatul Ion Cupă, președintele ALDE Dolj.


ALDE apreciază că gestionarea necesităților comunităților locale de către ele însele este un mare pas înainte pentru accelerarea dezvoltării acestor comunități.


BIROUL DE PRESĂ ALDE DOLJ





Mai multe
Categorie: Stiri locale din Dolj Alte stiri despre: Dolj
ADMITERE LA FACULTATEA DE INGINERIE ELECTRICĂ, UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA
ADMITERE LA FACULTATEA DE INGINERIE ELECTRICĂ, UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA Specializările Echipamente şi instalaţii de aviaţie (învăţământ la zi): 37 locuri la buget şi 3 locuri cu taxă Electromecanică (învăţământ la zi): 66 locuri la buget şi 3 locuri cu taxă Electromecanică (fr [...]
Alte stiri despre: Dolj
Primăria Municipiului Craiova anunţă că se va închide circulaţia rutieră pe pasajul suprateran „Nicolae Titulescu”, ca urmare a executării lucrărilor de reparaţii la calea de rulare a tramvaiului
Primăria Municipiului Craiova anunţă că se va închide circulaţia rutieră pe pasajul suprateran „Nicolae Titulescu”, ca urmare a executării lucrărilor de reparaţii la calea de rulare a tramvaiului. În acest sens este necesar să fie instituite restricţii temporare de circulaţie rutie [...]
Alte stiri despre: Dolj
ARC: Tur ghidat al Casei „Nicolae Romanescu” în cadrul proiectului „10 mari craioveni”
  Acțiunea pentru Renașterea Craiovei (ARC) și Asociația Monumente Oltenia organizează duminică, 1 iulie, ora 11:00, un tur ghidat al Casei Nicolae Romanescu din Craiova, Calea Unirii, nr. 57 (Casa Universitarilor). Vizita face parte din proiectul cultural „10 mari craioveni” și are [...]
Alte stiri despre: Dolj
Muzeul Olteniei Craiova: „Vestigii arheologice de la Desa (jud. Dolj)”
  Muzeul Olteniei Craiova, cu sprijinul Consiliului Județean Dolj, vernisează marți, 26 iunie, ora 11.00, expoziţia temporară „Vestigii arheologice de la Desa (jud. Dolj)”,  dedicată obiectelor cu valoare arheologică deosebită descoperite de-a lungul anilor la Desa (jud. Dolj), af [...]
Alte stiri despre: Dolj
ARC: Vizita reprezentanților BERD la Craiova  în urma plângerii privind depozitul de la Kozlodui
    Vizita reprezentanților BERD la Craiova  în urma plângerii privind depozitul de la Kozlodui     Ca urmare a plângerii depuse de Platforma Civică anti Kozlodui la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), finanțatorul depozitului pentru deșeuri rad [...]
Alte stiri despre: Dolj
ALDE DOLJ: STABILITATEA POLITICĂ ESTE VITALĂ PENTRU ECONOMIE
    Deputat Ion Cupă, Vicepreședinte național ALDE: ”Justiţia trebuie să își urmeze cursul ei iar guvernarea PSD-ALDE să meargă mai departe”   Coaliția pentru Dezvoltare și Democrație are toată legitimitatea politică pentru a continua guvernarea în folosul românil [...]
Alte stiri despre: Dolj
Studenţii de la Muzică, în concert la final de an universitar
                           Pe 20 iunie 2018, studenţi ai Secției Interpretare Muzicală – Canto au susţinut un concert la Casa Universitarilor din Craiova.  Au oferit microrecitaluri studenţi de la clasa de Canto operetă-musical a conf. univ. dr. Elmira Sebat, [...]
Alte stiri despre: Dolj
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează sâmbătă, 23 iunie 2018, vernisajul expoziției de pictură, precum și lansarea volumului „Mozaic 2n@”, ce poartă semnătura artistului Tatiana Jilavu
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează sâmbătă, 23 iunie 2018, vernisajul expoziției de pictură, precum și lansarea volumului „Mozaic 2n@”, ce poartă semnătura artistului Tatiana Jilavu.              Evenimentul va avea loc începând cu ora 11.0 [...]
Alte stiri despre: Dolj
ISJ Dolj: Luni, 25 iunie 2018, vor începe probele scrise din cadrul examenul național de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2018
Luni, 25 iunie 2018, vor începe probele scrise din cadrul examenul național de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2018, după cum urmează: 25 iunie, proba la Limba și Literatura Română – Ea) 27 iunie, proba obligatorie a profilului – Ec) 28 iunie, proba la alegere a profilului și a s [...]
Alte stiri despre: Dolj
Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dolj organizează a VI a ediţie a proiectului „Summer Sport”, în perioada 2 iulie – 24 august 2018
Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dolj organizează a VI a ediţie a proiectului „Summer Sport”, în perioada 2 iulie – 24 august 2018. Programul are drept scop iniţierea copiilor în diverse ramuri sportive, în serii care durează câte 2 săptămâni, în intervalul luni [...]
Alte stiri despre: Dolj