Adevăratul ucigaș din cazul Țundrea, eliberat din închisoare după doar cinci ani

Gheorghe Avram, adevăratul criminal din cazul Țundrea, a fost eliberat condiționat, ieri, din Penitenciarul Târgu Jiu după ce a executat cinci ani din pedeapsa de 25 de ani de închisoare, stabilită în 2012. „Admite propunerea Comisiei pentru liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Târgu-Jiu de liberare condiţionată a condamnatului Avram Gheorghe, deţinut în Penitenciarul Târgu-Jiu. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Avram Gheorghe, aliat în executarea pedepsei de 25 ani închisoare”, a stabilit definitiv Tribunalul Gorj.


Gheorghe Avram a ucis-o și violat-o în anul 1992 pe vecina sa, Mioara Gherasie, de numai 14 ani, dar procurorul Ion Diaconescu a considerat că Țundrea este vinovatul și l-a trimis în judecată, acesta fiind condamnat la 24 de ani de închisoare. După această faptă, Avram a mai comis un omor, pentru care a fost condamnat și și-a ispășit pedeapsa. Legea penală românească stabilește pentru asemenea situații ca pedepsele să fie contopite și să se aplice pedeapsa cea mai grea. Țundrea a stat 12 ani în închisoare și a reușit să își demonstreze nevinovăția, fiind eliberat în anul 2004. A efectuat testul ADN, care a demonstrat că nu este el adevăratul criminal. Țundrea a murit după trei ani de la eliberarea din penitenciar din cauza unor afecțiuni la plămâni care s-au agravat și din cauza detenției.


Post-ul Adevăratul ucigaș din cazul Țundrea, eliberat din închisoare după doar cinci ani apare prima dată în Impact In Gorj.





Mai multe
Sursa www.igj.ro
Comenteaza aceasta stire:
Categorie: Stiri locale din Gorj Alte stiri despre: Gorj
FOTO Ansamblul Folcloric „Emilia Bubulac” de la Peștișani, la un festival internațional în Israel
Ansamblul Folcloric „Emilia Bubulac” din comuna Peştişani participă în aceste zile la un important festival de folclor care se desfășoară în Israel. Artiștii au ajuns cu bine în „Țara Sfântă“. Post-ul FOTO Ansamblul Folcloric „Emilia Bubulac” de la Peștișani, la un festiv [...]
Alte stiri despre: Gorj
FOTO Ce femeie de afaceri cunoscută a poposit la Stâna Ștefanu de pe Transalpina
Monica Tatoiu, una dintre cele mai cunoscute femei de afaceri din România, a vizitat, ieri, Stâna Ștefanu de pe Transalpina. „Am avut bucuria de a o avea oaspete pe doamna Monica Tatoiu, o femeie de succes care a condus Compania Oriflame Romania și a devenit doctor in matematică a Universit [...]
Alte stiri despre: Gorj
Un magician îndrăgit va face show la Țicleni! Ce poți vedea la spectacolul lui Christianis
„FANTASTIC MAGIC SHOW” va avea loc pe 19 octombrie, la Casa de Cultură din orașul Țicleni, de la ora 18:00. Biletul costă doar 10 lei și spectacolul este destinat, în special, copiilor, dar și adulților cărora le plac numerele de magie! Unul dintre cei mai îndrăgiți magicieni ai ulti [...]
Alte stiri despre: Gorj
Fost subprefect de Gorj, în cărți pentru postul de administrator public la Târgu Jiu
Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a dezvăluit numele celui pe care l-ar agrea pentru mult-râvnitul post de administrator public al municipiului Târgu Jiu. În opinia edilului, fostul subprefect de Gorj Virgil Drăgușin ar corespunde profilului căutat de primar, având în vede [...]
Alte stiri despre: Gorj
Sute de gorjeni au un loc de muncă după ce s-au recalificat profesional
Planul de formare profesională pentru anul 2017 prevede organizarea unui număr de 39 de cursuri de către Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Gorj. La aceste cursuri trebuie să fie cuprinși 956 șomeri care beneficiază de gratuitatea serviciilor de formare profesional [...]
Alte stiri despre: Gorj
Cel mai mare festival studențesc, organizat la Târgu-Jiu
Aceasta este o săptămână plină de activități interesante pentru studenții gorjeni, căci și aici a început cel mai mare festival studențesc. Studenții gorjeni au parte de o săptămână plină de activități interesante în cadrul evenimentului denumit „Studențiada”. Au fost progr [...]
Alte stiri despre: Gorj
Ședință extraordinară pentru aprobarea proiectelor prin PNDL
Indicatorii tehnico-economici ai mai multor investiții au fost aprobați, ieri, în ședință extraordinară a Consiliului Local Târgu Jiu, pentru a se putea depune documentația necesară în vederea încheierii contractelor de finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Es [...]
Alte stiri despre: Gorj
Fost lider al PNL: „Romanescu vrea administrator public de frică să semneze documente”
Cearta aleșilor de la Târgu Jiu, cu privire la stabilirea unui administrator public al orașului, este aspru criticată de Dan Ilie Morega. Președintele Institutului de Analize și Investigații Publice și Politice spune că primarului Marcel Romanescu îi lipsește experiența administrativă, [...]
Alte stiri despre: Gorj
Sterilizări gratuite pentru câini și pisici! Pro Animals are nevoie de sprijin
Potrivit reprezentanților Asociației Pro Animals România, trei câini din adăpostul public au fost sterilizați în ultimele săptămâni la unul din cabinetele veterinare cu care asociația colaborează în municipiul Târgu-Jiu. Aceștia sunt fie nou intrați în adăpost, după ce le-a fost v [...]
Alte stiri despre: Gorj
Drum reabilitat după doi ani de la aprobarea fondurilor
După doi ani de bâjbâieli DN 67 B, Scoarța –Pitești, va fi reabilitat. Investiția se ridică la circa 9500 mii de lei, lucrările urmând să înceapă în perioada imediat următoare. În urma mai multor interpelări făcute către ministerul Transporturilor, deputatul Mihai Weber a primit [...]
Alte stiri despre: Gorj