Ziua Mondială a Poeziei, sărbătorită la Biblioteca Județeană

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț invită publicul nemțean marți, 21 martie 2017, ora 12.30, de Ziua Mondială a Poeziei, să vină la statuia lui Mihai Eminescu pentru a se reîntâlni cu sublimul condensat în cuvinte. Poezia va lua forma concretă a unor mici răvașe cu versuri, pe care cei mai curajoși și inspirați le pot citi, ca ofrandă, la statuie.


Momentul este unul deosebit, prin faptul că la această sărbătoare a poeziei va fi prezentă poeta Ana Blandiana, care va aduce un omagiu, alături de nemțeni, cuvântului metamorfozat în vers. Invitata de onoare a evenimentului va fi prezentă și după-amiază, la ora 17.00, în Sala Teatrului Tineretului, la o întâlnire între poezie, poeți și cititori. Intrarea fiind liberă, sunt așteptați cât mai mulți participanți.


„Conferința Generală UNESCO din anul 2000 a hotărât ca ziua de 21 martie, care este și Ziua Eliminării Discriminării Rasiale, să fie și Ziua Poeziei. Cităm motivația: S-a considerat oportună celebrarea comună deoarece poezia, primul cântec al umanității, este considerată o armă puternică în lupta împotriva nedreptății de orice natură, a violenței interumane și războiului. Mai are nevoie lumea de poezie? Cine mai crede că fragilitatea poeziei poate învinge armele, discriminarea, violența? Ce este poezia dacă nu șansa pe care a dat-o Dumnezeu omului să-și vadă sufletul? Este rugăciunea altceva decât poezie? Dumnezeu vorbește omului cu adevărurile ultime care sunt tot poezie. În fața barbariei din jur poezia tace, dar nu dispare. În fața prostiei și analfabetismului poezia face un pas înapoi dar nu disperă. Veniți cu o floare la statuia lui Eminescu. Și puneți-vă, dacă aveți, sufletul de sărbătoare!“, a spus Adrian Alui Gheorghe, directorul Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu“. (Z.C.)



Mai multe
Comenteaza aceasta stire:
Categorie: Stiri locale din Neamt Alte stiri despre: Neamt
Aproape zilnic, un nemțean este diagnosticat cu cancer colorectal!
* Anul trecut au fost luate în evidențele oncologilor 219 cazuri de neoplasm la colon * Cancerul colorectal este pe locul II ca incidență printre nemțeni, după cancerul la sân * Nu există un program național de screening pentru cancerul colorectal, așa încât depistarea se face în genera [...]
Alte stiri despre: Neamt
Incendii de vegetație la Borlești și Bodești
Marți după-amiază, la interval de jumătate de oră pompierii au fost chemați să stingă două incendii de vegetație uscată la Borlești și la Bodești. Misiunea de la Ruseni (comuna Borlești) a fost asigurată de cinci subofițeri cu o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadru [...]
Alte stiri despre: Neamt
Amenzi de 120.000 lei pentru ignorarea istoriei
Structura de specialitate din cadrul Poliției Neamț cu atribuții în protejarea patrimoniului cultural a derulat, anul trecut, activități importante prin care au fost depistate 24 de nereguli, din care 15 în domeniul de întreținere a monumentelor istorice de către proprietari sau administra [...]
Alte stiri despre: Neamt
Concursuri anulate la Inspectoratul pentru Situații de Urgență
Concursurile pentru ocuparea a 5 posturi de conducere vacante în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț au fost anulate. Decizia a venit printr-un ordin de la București, în timp ce procedura de concurs era în desfășurare, la faza de depunere a dosarelor. Cele cinci funcți [...]
Alte stiri despre: Neamt
Dragoș Chitic și retragerea troleibuzelor: „Să ne așezăm la masă și să discutăm“
Retragerea troleibuzelor din Piatra Neamț, așa cum a primit notificarea ADI Urbtrans de la SC Troleibuzul, nemulțumește primarul de Piatra Neamț, care declară că peste tot în lume se optează pentru transportul ecologic, în timp ce la Piatra Neamț se înlocuiește cu cel tradițional (benz [...]
Alte stiri despre: Neamt
S-a aprobat Raportul privind echivalarea studiilor
*Asistenții medicali cu postliceală își vor putea transfera creditele pentru facultate * Condiția de bază este ca asistenții să aibă diploma de bacalaureat! Asistentele medicale din Neamț, absolvente de școli postliceale, își vor putea continua studiile la universitate cu avantajul de a [...]
Alte stiri despre: Neamt
Cald ca vara: Bronz de primăvară, la 22 de grade Celsius
*Și astăzi, nemțenii se vor bucura de o vreme însorită și temperaturi mai mari decât normalul perioadei *În data de 1 aprilie, vremea ne va „amăgi“ cu valori de aproximativ 14 grade Celsius De la o zi la alta, vremea devine tot mai caldă și însorită, cu temperaturi de vară. Ieri la [...]
Alte stiri despre: Neamt
Nicolae Steinhardt, evreul creștinat în închisoare
Pe data de 30 martie 1989 se stingea din viață monahul Nicolae (Nicu-Aurelian) Steinhardt, renumit scriitor, critic literar, eseist, publicist și filosof, un creștin autentic de origine evreiască. Nicolae Steinhardt s-a născut la 12 iulie 1912, în comuna Pantelimon, lângă București. Tată [...]
Alte stiri despre: Neamt
Certificate noi de handicap, aceleași drepturi!
13.650 de nemțeni, încadrați în grad de handicap cu valabilitate permanentă (care nu trebuie să vină la comisii la reevaluare), vor primi începând cu această lună noile tipuri de certificate de încadrare. Din martie 2017 DGASPC a început să emită noile modele de certificate, acestea f [...]
Alte stiri despre: Neamt
Primarul de Piatra vorbește despre un buget frumos, fragil și încurcat doar de unele amendamente
În avanpremiera ședinței de Consiliu Local de astăzi, primarul municipiului Piatra Neamț a creionat, ieri, într-o conferință de presă, câteva aspecte privind bugetul general al municipiului Piatra Neamț, care e mai mare ca anul trecut dar este și grevat de datorii. Nimic nou: debite căt [...]
Alte stiri despre: Neamt