Răniți și bunuri mistuite de foc în trei gospodării


Apartamentul unei pietrence a fost distrus de un incendiu izbucnit duminică, de la o lumânare.


Vecinii din blocul situat pe Aleea Rozelor din cartierul Dărmănești au sunat la 112, în jurul orei 17, pentru că proprietara nu era acasă. La locul solicitării s-au deplasat 9 pompieri cu o autospecială de lucru cu apă și spumă, o autospecială tip FRAP și o ambulanță SMURD de la Detașamentul de Pompieri Piatra Neamț și au stins repede incendiul. „În urma evenimentului, au ars toate obiectele de mobilier, un televizor, un calculator, un covor, acestea aflându-se în camera în care s-a produs incendiul, și s-au degradat, din cauza fumului, obiectele de mobilier și varul de pe pereți din celelalte camere. Împrejurarea determinantă a producerii acestuia a fost foc deschis în spații închise, o lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată“, a declarat sublocotenentul Adrian Rotaru, ofițerul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț.


Dezastrul a lovit și într-o gospodărie din satul Oglinzi (Răucești), unde sâmbătă noapte au luat foc anexele și casa. Pompierii târg-nemțeni au fost chemați la ora 23, iar un echipaj format dintr-un ofițer și 21 subofițeri cu 4 autospeciale de lucru cu apă și spumă, un autocamion de intervenție și o autospecială Duster au ajuns la locul solicitării. Când au ajuns, militarii au constat că incendiul se manifesta cu violență la anexe și locuință, și exista riscul de propagare la locuințele învecinate. Proprietara a făcut un atac de panică și a fost transportată cu ambulanța la spitalul din Târgu Neamț. „În urma incendiul, au ars anexele gospodărești în suprafață de circa 250 mp, 10 mc lemne foc, 2 mc cherestea, 80 mp parchet, materiale de construcții, un circular, un abric, 80 baloți de fân, bunuri de uz casnic, 300 mp din acoperișul locuinței, suma de 3.000 lei, 3 biciclete și s-a degradat vopseaua de pe un autoturism parcat în curtea locuinței. Împrejurarea determinantă a producerii acestuia a fost jar sau scântei purtate de vânt“, a precizat aceeași sursă.


Pompierii au lichidat incendiul după patru ore.


Vineri, la Turturești, un tânăr de 18 ani a vrut să aprindă focul în centrală și a pus benzină, ceea ce a dus la izbucnirea unui incendiu în care a fost surprins și a suferit arsuri la față și la mâini. Pompierii pietreni au fost chemați în ajutor la ora 14:28, la locul solicitării ajungând o ambulanță SMURD, 9 militari și un voluntar recrutat prin campania „Salvator din pasiune“, care au acționat cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă. „La sosirea la locul intervenției, incendiul era stins. În urma evenimentului au ars componente ale centralei termice, instalația electrică, s-a deteriorat tencuiala, ușa metalică. Fiul proprietarului locuinței, în vârstă de 18 ani, a suferit arsuri de gradul I la nivelul feței și arsuri de gradul II la nivelul membrelor superioare, fiind transportat de echipajul medical la spital“, a mai spus ofițerul de presă.


Militarii au stabilit că incendiul a fost provocat de aprinderea focului la centrala termică prin utilizarea unui recipient din PVC cu benzină.


Cristina IORDACHE


 



Mai multe
Comenteaza aceasta stire:
Categorie: Stiri locale din Neamt Alte stiri despre: Neamt
Aproape zilnic, un nemțean este diagnosticat cu cancer colorectal!
* Anul trecut au fost luate în evidențele oncologilor 219 cazuri de neoplasm la colon * Cancerul colorectal este pe locul II ca incidență printre nemțeni, după cancerul la sân * Nu există un program național de screening pentru cancerul colorectal, așa încât depistarea se face în genera [...]
Alte stiri despre: Neamt
Incendii de vegetație la Borlești și Bodești
Marți după-amiază, la interval de jumătate de oră pompierii au fost chemați să stingă două incendii de vegetație uscată la Borlești și la Bodești. Misiunea de la Ruseni (comuna Borlești) a fost asigurată de cinci subofițeri cu o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadru [...]
Alte stiri despre: Neamt
Amenzi de 120.000 lei pentru ignorarea istoriei
Structura de specialitate din cadrul Poliției Neamț cu atribuții în protejarea patrimoniului cultural a derulat, anul trecut, activități importante prin care au fost depistate 24 de nereguli, din care 15 în domeniul de întreținere a monumentelor istorice de către proprietari sau administra [...]
Alte stiri despre: Neamt
Concursuri anulate la Inspectoratul pentru Situații de Urgență
Concursurile pentru ocuparea a 5 posturi de conducere vacante în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț au fost anulate. Decizia a venit printr-un ordin de la București, în timp ce procedura de concurs era în desfășurare, la faza de depunere a dosarelor. Cele cinci funcți [...]
Alte stiri despre: Neamt
Dragoș Chitic și retragerea troleibuzelor: „Să ne așezăm la masă și să discutăm“
Retragerea troleibuzelor din Piatra Neamț, așa cum a primit notificarea ADI Urbtrans de la SC Troleibuzul, nemulțumește primarul de Piatra Neamț, care declară că peste tot în lume se optează pentru transportul ecologic, în timp ce la Piatra Neamț se înlocuiește cu cel tradițional (benz [...]
Alte stiri despre: Neamt
S-a aprobat Raportul privind echivalarea studiilor
*Asistenții medicali cu postliceală își vor putea transfera creditele pentru facultate * Condiția de bază este ca asistenții să aibă diploma de bacalaureat! Asistentele medicale din Neamț, absolvente de școli postliceale, își vor putea continua studiile la universitate cu avantajul de a [...]
Alte stiri despre: Neamt
Cald ca vara: Bronz de primăvară, la 22 de grade Celsius
*Și astăzi, nemțenii se vor bucura de o vreme însorită și temperaturi mai mari decât normalul perioadei *În data de 1 aprilie, vremea ne va „amăgi“ cu valori de aproximativ 14 grade Celsius De la o zi la alta, vremea devine tot mai caldă și însorită, cu temperaturi de vară. Ieri la [...]
Alte stiri despre: Neamt
Nicolae Steinhardt, evreul creștinat în închisoare
Pe data de 30 martie 1989 se stingea din viață monahul Nicolae (Nicu-Aurelian) Steinhardt, renumit scriitor, critic literar, eseist, publicist și filosof, un creștin autentic de origine evreiască. Nicolae Steinhardt s-a născut la 12 iulie 1912, în comuna Pantelimon, lângă București. Tată [...]
Alte stiri despre: Neamt
Certificate noi de handicap, aceleași drepturi!
13.650 de nemțeni, încadrați în grad de handicap cu valabilitate permanentă (care nu trebuie să vină la comisii la reevaluare), vor primi începând cu această lună noile tipuri de certificate de încadrare. Din martie 2017 DGASPC a început să emită noile modele de certificate, acestea f [...]
Alte stiri despre: Neamt
Primarul de Piatra vorbește despre un buget frumos, fragil și încurcat doar de unele amendamente
În avanpremiera ședinței de Consiliu Local de astăzi, primarul municipiului Piatra Neamț a creionat, ieri, într-o conferință de presă, câteva aspecte privind bugetul general al municipiului Piatra Neamț, care e mai mare ca anul trecut dar este și grevat de datorii. Nimic nou: debite căt [...]
Alte stiri despre: Neamt